Consiliul Local decide vineri dacă Primăria va prelua o parte dintre acţiunile FC Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solicitarea către Primărie a venit de la administratorul judiciar al SC. Fotbal Club Braşov SA, iar consilierii trebuie să decidă dacă municipalitatea va prelua o parte din acţiuni. Problema este că odată cu acest lucru ar prelua şi o parte dintre datoriile uriaşe ale clubului.

În şedinţa Consiliului Local de vineri trebuie să se decisă dacă Primăria va prelua o cotă din cele 75,6% de acţiuni deţinute la FC Braşov de Alexandru Neculaie, fiului omului de afaceri Ioan Neculaie care a fost ani la rând patronul echipei de fotbal.

„Această Hotărâre de Consiliu Local se află pe ordinea de zi ca urmare a unei solicitări primite din partea administratorului judiciar. Există cererea administratorului, trebuie analizată în comisiile de specialitate ale Consiliului Local Braşov şi supusă aprobării sau respingerii în plen“, a declarat Costel Mihai, viceprimar al Braşovului.

Dacă Primăria ar prelua o parte din acţiuni ar prelua şi o parte din datoriile pe care le are clubul care este la un pas de faliment. Creditorii au respins planul de reorganizare, iar dacă datoriile nu vor fi plătite următorul pas este falimentul. Procedura de faliment este pe rolul Tribunalului Braşov.

Clubul de Fotbal FC Braşov are datorii de 7 milioane de euro, majoritatea sumei, aproximativ 5 milioane de euro fiind impozite neplătite la fisc. Alţi 700.000 de euro reprezintă salarii neplătite la jucători. Culmea, clubul mai are şi o datorie de 1,3 milioane de euro la patronul Ioan Neculaie, care are dosar penal tocmai pentru că a luat bani din conturile clubului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite