Ce investiţii face Primăria în 2018. Bugetul este de 390 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Braşov a anunţat investiţiile din acest an. FOTOArhivă.
Primăria Braşov a anunţat investiţiile din acest an. FOTOArhivă.

Bugetul Braşovului pe 2018 va fi, potrivit estimărilor, 390,9 milioane de lei. Primăria a pierdut însă 65 de milioane de lei din cauza reducerii impozitului pe venit, dar şi alte 10 milioane de lei care trebuiau să vină de la bugetul de stat.

Potrivit estimărilor Primăria Braşov va avea un buget de 390,9 milioane de lei. Din această sumă 211 milioane de lei vin din încasările Direcţiei Fiscale Braşov, iar 179,8 milioane de lei de la bugetul de stat din TVA şi impozitului pe venit. Braşovul a pierdut însă 65 de milioane de lei odată cu reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%. De asemenea trebuia să mai primească 10 milioane de lei pentru echilibrarea bugetului, dar acestea nu vor fi alocate în 2018.

,,Este un buget echilibrat, care se încadrează în ceea ce ne-am propus pentru anul 2018. Partea mai dificilă este că a trebuit să găsim soluţii pentru a acoperi cele 65 de milioane de lei din cotele defalcate pe venit, pe care le-am pierdut odată cu modificarea Codului Fiscal, prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. La acestea se adaugă alte 10 milioane, sume pe care ar fi trebuit să le primim de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului, dar care, conform unei informării primite acum câteva zile, nu vor fi alocate pentru acest an. Este un buget care răspunde necesităţilor municipiului Braşov pentru 2018, care pleacă de la asigurarea sumelor pentru domeniile de activitate care trebuie finanţate de la bugetul local, care asigură finanţare pentru investiţii noi sau în derulare, dar şi pentru susţinerea educaţiei, pentru finanţarea programelor sociale, culturale şi sportive. Am încercat să asigurăm ceea ce este necesar pentru municipiul Braşov în 2018 din toate punctele de vedere“, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Braşov 

Ce investiţii sunt prevăzute în buget

În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ vor fi reabilitate terminic Grădiniţa nr 5şi Şcoala Gimnazială nr.14. Lucrările la instalaţiile de încălzire se vor mai face în  4 grădiniţe ( Gradiniţa nr.9, Gradiniţa nr. 15, Gradiniţa nr.23,  Gradiniţa nr.26), 2  şcoli   (Şcoala Gimnazială nr.2, Şcoala Gimnazială  nr.3) şi  2 colegii ( Colegiul  N. Titulescu - corp A, Colegiul Tehnic de Transporturi). Vor fi reparaţii capitale la Colegiul Naţiona Unirea (corpul A), Liceul Teoretic Johanes Honterus (corpul E) şi  Şcoala Gimnazială  nr.11 (corpul B).

 Tot în bugetul în acest an sunt prevăzute construirea de săli de sport la Şcolile Gimnaziale 2 şi 4, dar şi reparaţii la sălile de sport ale Colegiului Tehnic Mircea Cristea, Colegiului National Economic Andrei  Bârseanu şi  Şcolii Profesională Germană Kronstadt. De asemenea Grădiniţa nr 11 şi Şcolile 1 şi 2 vor fi extinse şi se vor face mansardări la Şcolile 9 şi 19. Primăria va costrui şi o cresă în zona Astra şi va investi în sistemele de supreveghere din unităţile de învăţământ.

În ceea ce priveşte infractrucura rutieră, în bugetul pe acest an este prevăzută întocmirea documentaţiei tehnice pentru construirea pasajului rutier de acces în Cartierul Tractorul – Coresi, modernizarea de străzi şi sensuri giratorii, amenajarea pietonaţului Valea Cetăţii, dar şi finalizarea Pasajului Fartec. Tot anul acesta Primăria trebuie să se ocupe de închiderea gropii de gunoi Timiş Triaj. De asemenea se prevede şi extinderea domeniului schiabil din Poiana Braşov.

Tot în 2018 Primăria va reabilita cinematografele Modern, Astra şi Popular pentru care au fost lansate deja licitaţii în vederea desemnării constructorilor. În plus se va întocmi documentaţia tehnică pentru construirea în viitor a unei Săli Polivalente la Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite