Casa-chitară de la Râșnov a fost inaugurată pentru Rockstadt Extrem Festival. Ideea este unică în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 1 august, la Râșnov, Brașov, a fost inaugurată o casă în formă de chitară. Aici au dorit să se cazeze mulți iubitori ai muzicii rock care au venit la Rockstadt Extreme Festival, ce a avut loc la începutul lunii (2-6 august). 

Casa-chitară de la Râșnov FOTO Symphony Tiny House Resort
Casa-chitară de la Râșnov FOTO Symphony Tiny House Resort

Destinație tot mai căutată de turiștii români și străini, Râșnovul încearcă să găsească noi și noi metode de a-i atrage pe cei care doresc să petreacă un timp deosebit.

Între numeroasele evenimente care au loc peste an în orășelul brașovean se numără și un festival rock, Rockstadt Extreme Fest. Special pentru iubitorii acestui stil de muzică – dar nu numai. un investitor s-a găndit să construiască o casă sub formă de chitară, unde oaspeții să poată simți mai bine atmosfera festivalului.

Suntem mândri că unitatea noastră, 'Piece of Heaven', este singura cazare din țară și din regiune promovată de AirBnb pe prima pagină a lor, la secțiunea WOW/OMG. Este, de altfel, și cea mai ieftină cazare din această categorie din întreaga Europă”, spun proprietarii.

Casa-chitară de la Râșnov FOTO Symphony Tiny House Resort
Casa-chitară de la Râșnov FOTO Symphony Tiny House Resort

Situată într-o zonă cu vedere superbă

Oferta este cu atât mai tentantă cu cât zona în care este situată casa-chitară este una extrem de frumoasă, iar în apropiere se găsesc numeroase alte obiective turistice.

Cartierul nostru este despre natură. Suntem ultima casă dintr-un cartier frumos, la 6 kilometri de orașul Râșnov, cu un kilometru de drum neasfaltat, cu nu atât de multe case, dar cu priveliști uimitoare. Plimbări pe jos sau cu bicicleta, trasee montane frumoase, care duc la Munții Bucegi și la diferite cabane montane”, își prezintă gazdele pensiunea. 

casa chitara ziua jpg
Casa-chitară de la Râșnov FOTO Symphony Tiny House Resort
Casa-chitară de la Râșnov FOTO Symphony Tiny House Resort

În plus, pe o rază de 6 kilometri se află Cetatea Râșnov, Dino Park, Complexul Sportiv de Sărituri cu Schiurile sau Peșterile Râșnov. Nu mult mai departe – la distanțe de cel mult 15 kilometri – se află Castelul Bran, cunoscut de străini drept Castelul lui Dracula, Sanctuarul Libearty, cel mai mare sanctuar al urșilor din Europa, stațiunea de schi Poiana Brașov sau orașul Brașov.

Inaugurată la 1 august, pentru festivalul rock

Symphony Tiny House Resort a primit primii oaspeți la 1 august, anul acesta. Guitar Tiny House este prima clădire din acest complex și are o capacitate de maxim patru persoane, cu două paturi duble, bucătărie și baie, curte proprie, terasă și grill.

Casa-chitară este un bungalou în care există apă caldă, căldură, curent electric și conexiune wifi la Internet. Pentru patru persoane, o noapte aici costă începând cu 600 de lei pentru patru persoane, iar proprietarii spun că vor mai construi și alte case în formă de instrumente muzicale, prin care să-i atragă pe turiști.   

Casa-chitară de la Râșnov SURSA Simphony Tiny House Resort
Casa-chitară de la Râșnov SURSA Simphony Tiny House Resort

Situat între Brașov și Bran, destinațiile cele mai căutate din județ, Râșnovul s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere al turismului, în ultimele două decenii. Cetatea și Dino Park atrag sute de mii de turiști anual, iar aici au loc evenimente atât vara, cât și iarna. 

După festivalul de muzică rock a urmat Festivalul de Film și Istorii, iar în fiecare iarnă aici au loc etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile, unde sunt prezenți cea mai buni sportivi din lume la această ramură. 

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite