Braşov: Vacanţă la mănăstire, pentru copiii defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii vor sta în grija slujitorilor Mănăstirii Sâmbăta de Sus, foto: Stelian Grăjdan
Copiii vor sta în grija slujitorilor Mănăstirii Sâmbăta de Sus, foto: Stelian Grăjdan

150 de copii din Odorheiul Secuiesc vor petrece trei zile la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Tabăra le este oferită de Centrul Cultural Italian. Copiii sunt pentru a doua oară în vizită la Braşov.  

Copiii vor putea vizita Muzeul Mănăstirii Sâmbăta, vor participa la slujbe şi vor vizita împrejurimile. Ei vor beneficia de cazare şi masă gratuită şi vor da o mână de ajutor la sarcinile gospodăreşti ale călugărilor.

În plus, vor putea să-şi îmbogăţească viaţa spirituală, beneficiind de consiliere duhovnicească.

Ne-am gândit să le oferim copiilor o mică vacanţă, mai ales că se apropie iarna şi problemele lor se accentuează. Credem că este important să iasă din cotidian şi să se bucure de trei zile ca oaspeţi ai Centrului Ecumenic Sâmbăta de Sus", a spus Lorena Puia, director de marketing al Centrului Cultural Italian.

Copiii care beneficiază de această tabără au vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. În această vară, ei au vizitat obiectivele turistice din Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite