Braşov: Se extinde domeniul schiabil în Poiana Braşov
0
Primăria municipiului Braşov scoate la licitaţie, la începutul lunii august, un proiect pentru amenajarea şi extinderea domeniului schiabil în staţiunea Poiana Braşov, în valoare de aproape 30 de milioane de euro.
Proiectul cuprinde trei etape. În prima etapă, care va începe în acest an, va fi construit un lac de acumulare între Poiana Mică şi Poiana Mare, în zona cabanei Ruia, lac care va alimenta instalaţiile pentru producerea zăpezii artificiale din zona pârtiilor de schi. Finanţarea, în valoare de 9,2 milioane de euro, este deja asigurată de Guvern prin Ministerul Turismului în cadrul programului 'Schi în România'.
În a doua etapă, proiectul prevede modernizarea a 32 de km de pârtii existente şi amenajarea a încă 30 de km de pârtii noi, lucrările fiind programate a începe în 2010. Modernizarea instalaţiilor de transport pe cablu existente şi amenajarea de noi instalaţii este partea a treia a proiectului.
Proiectul este unul extrem de necesar pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti la Poiana Braşov şi pentru faptul că Braşovul este gazda Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) care se va desfăşura în anul 2013 la Braşov, Râşnov, Predeal, Sinaia, Buşteni Azuga.























































