Braşov: Patronul CS Rulmentul, somat să-şi plătească jucătoarele! | adevarul.ro

Braşov: Patronul CS Rulmentul, somat să-şi plătească jucătoarele!

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gruparea feminină de handbal Rulmentul  Braşov are termen până la data de 22 iunie să achite restanţele financiare jucătoarelor Carmen Amariei, Ionela Gâlcă şi Simona Vintilă, în caz contrar cele trei vor deveni libere de contract.

Această decizie a fost luată de Comisia de Soluţionare a memoriilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal. Rulmentul Braşov se confruntă de mai mult timp cu probleme financiare şi, începând din luna februarie, jucătoarele au început să depună memorii la FRH pentru neplata salariilor. Primele două jucătoare care au depus memorii au fost Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu, ambele devenind libere de contract şi fiind trasferate de Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Cele trei handbaliste nu sunt singurele care au depus memorii, în situaţia lor mai sunt jucătoarele Gabriela Juhasz şi Anca Amariei. Alte două sportive, Alexandrina Barbosa şi Lidija Horvath, şi-au despus memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi aşteaptă un verdict.

O altă handbalistă de la Rulmentul, Woo Sun Hee, şi-a încheiat contractul cu gruparea braşoveană şi nu a vrut să şi-l mai prelungească.

Vom face tot posibilul să achităm restanţele financiare către sportivele pe care le dorim cu adevărat în lot

Remus Cojocaru
preşedinte CS Rulmentul

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite