Braşov: Bătaie între deţinuţii Penitenciarului Codlea
0Un tânăr de 28 de ani a ajuns, ieri după amiază, cu răni grave la Spitalul Judeţean Braşov după ce a fost bătut de unul dintre colegii săi de celulă.
„În cameră erau 11 persoane lipsite de libertate. Cearta dintre cei doi a fost una spontană şi nu a fost legată de alegeri, ci de problemele lor personale. Agresorul are 30 de ani şi era numit pe funcţia de responsabil al camerei", susţine Dan Rusu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Codlea.
Deţinutul are răni grave
„El spune că l-a lovit numai cu palmele, însă rănile victimei sunt mult mai grave de atât. Are mai multe lovituri la cap şi a fost nevoie de internarea lui pentru a i se face consultaţii de specialitate şi un tomograf", a precizat Dan Rusu. Parchetul Tribunalului Braşov a fost anunţat şi a demarat cercetările.
Toţi colegii de cameră ai celor doi au dat declaraţii şi incidentul va fi luat în discuţie în comisia disciplinară. Agresorul ar putea fi trecut de la regim închis la regim de maximă siguranţă. Dacă victima va depune plângere, cel care l-a bătut s-ar putea alege cu un nou proces penal şi o nouă condamnare.























































