Braşov: Acţiuni SC Prodlacta în valoare de 12 mil. de lei, vândute pe Rasdaq

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 27% din acţiunile SC Prodlacta Braşov au fost vândute astăzi pe piaţa Rasdaq, valoarea tranzacţiei fiind de 12,11 milioane de lei.

Un pachet de acţiuni reprezentând 27,27% din capitalul producătorului de lactate Prodlacta Braşov (PRAE) a fost tranzacţionat joi pe piaţa Rasdaq, la un preţ unitar în creştere cu 1,95% faţă de referinţă, valoarea transferului fiind de 12,11 milioane de lei, potrivit Mediafax.

Tranzacţia, care a avut ca obiect 2,898 milioane de titluri, a fost realizată pe piaţa Deal, unde părţile negociază direct, la un preţ de 4,18 lei pe acţiune, în urcare cu 1,95% faţă de cotaţia de referinţă.

Conform sursei citate, Prodlacta este controlată în proporţie de 48,8% de Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) deţine 4,32% din capitalul social. Veniturile producătorului de lactate au scăzut, în primele nouă luni din 2009, cu 2,36% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, la 47,06 milioane de lei, iar profitul net s-a redus de la 1,73 milioane de lei la 71.000 de lei.

Pentru ultimele noutaţi din Braşov, click pe poza de mai jos

logo ads

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite