Bodul, comuna unde primarul „face legea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de angjaţi ai Primăriei nu şi-au mai primit salariile din octombrie 2010, în schimb edilul îşi încasează, lunar, „indemnizaţia". Chiar dacă sclavia a fost demult abolită, la Primăria Bod, timpul pare că merge în sens invers, iar angajaţii instituţiei au ajuns să muncească, fără să mai primească vreun ban, fiind dependenţi de „suveranul" lor, primarul Claudiu Liliac.

Din octombrie 2010, angajaţii Primăriei Bod, trăiesc de la o lună la alta, cu speranţa că poate ziua de salariu nu va mai fi doar teoretică, ci chiar îşi vor primi şi banii. Practic, după un scandal izbucnic în toamnă între consilieri şi edilul şef, Claudiu Liliac, care a refuzat să aprobe organigrama primăriei, oamenii nu şi-au mai putut încasa salariile.

Somaţii ignorate

De peste nouă luni, angajaţii fac muncă voluntară, singurii „privilegiaţi" ai primăriei care îşi primesc salariu fiind primarul, viceprimarul şi consilierii locali. „Este o invenţie de-a dumnealui. El zice că plăteşte doar indemnizaţiile, dar şi el este salariat ca şi noi la Primărie, cu carte de muncă şi tot ce trebuie. Totul a pornit de la faptul că noua organigramă, aprobată de Consilul Local în august 2010, nu i-a convenit, fiindcă au fost reduse două posturi, respectiv al şoferului său şi al inspectorului de stare civilă. Organigrama fusese însă, întocmită întocmai cu cerinţele Ministerului Administraţiei de a reduce unele posturi. Până la clarificare în instanţă a aşa-ziselor nereguli din organigramă, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici i-a impus primarului ca noi să fim plătiţi pe veche organigramă, dar el nu a ţinut cont de asta", a susţinut Mirela Şchipou, secretarul Primăriei.

Chiar dacă atât Prefectura Braşov, cât şi Ministerul Administraţiei şi Internelor l-au obligat pe primar, în numeroase rânduri, să efectueze plata salariilor restante, acesta nu s-a conformat.

Am încercat şi noi să stăm de vorbă cu edilul Claudiu Liliac, însă, la primărie nu a fost de găsit, iar la telefon, ne-a „răspuns" un robot în italiană. La ultima şedinţă de Consiliu Local, la care a participat şi prefectul Ion Gonţea, care l-a atenţionat pe edil că trebuie să-i plătească pe salariaţi, acesta i-a răspuns sec: „cum se poate plăti fără organigramă? Aduc organigrama avizată de ANFP poate îi convingeţi pe consilieri să voteze acum".

Procese şi plângeri penale

Cei 34 de angajaţi sunt obligaţi să facă muncă voluntară, fiindcă, dacă lipsesc de la serviciu, automat, sunt trecuţi absenţi în condică. Luminiţa Moişanu a ajuns la capătul răbdării, după ce a văzut că nu îşi mai primeşte salariul, şi l-a dat în judecată pe primar, la Tribunalul Covasna, pentru a-şi recupera banii. Instanţa i-a dat câştig de cauză, luna trecută, şi l-a obligat pe primar să-i plătească chiar şi dobânzile legale. „Sentinţa a rămas doar pe hârtie, iar familia mea, care este compusă din patru persoane, este nevoită să trăiască doar dintr-un singur salariu. Mama mea lucrează tot la Primăria Bod, tata, nu are nici un venit şi singurul care mai aduce bani în casă este soţul. Banii nu ne ajung decât pentru strictul necesar ", ne-a spus Luminiţa care face naveta, zilnic, de la Sfântu Gheorghe la Bod. Totodată, mai mulţi angajaţi au depus şi o plângere penală împotriva primarului.

Chiar dacă lucrează voluntar, angajaţii nu vor să renunţe la posturi, doar din cauza primarului, şi speră că până la urmă doleanţele lor, exprimate atât la preşedenţie, cât şi la premier, vor fi ascultate şi cineva mai „de sus" va lua măsurile care se impun. Totuşi, din cauza stresului, unii angajţai au ajuns să se şi îmbolnăvească. „Am trei copii şi cu toţii ne-am întreţinut în perioada asta din salariul de 12 milioane al băiatului cel mare. De la atâta stres m-am îmbolnăvit cu tiroida, ar trebui să merg la control, dar nu am bani. Deja am epuizat toate sursele de împrumut. O să-mi bată lumea la poartă să dau banii înapoi, dar nu am de unde", ne-a spus aproape plângând Cristina Trancan, care este referent în primărie de mai bine de 15 ani.

Localnicii, victime colaterale în scandal

Blocajul de la Primăria Bod îi afectează şi pe localnici. Astfel, deşi din decembrie anul trecut, Primăria a achiziţionat o gunoieră, iar Consiliul Local a aprobat înfiinţarera serviciului de salubritate, totul este blocat, fiindcă primarul nu a aprobat organigrama pentru acest serviciu.

Maşina, care stă garată, din iarnă, în faţa primăriei, a costat 15.000 de euro, la care s-au mai adăugat cel puţin 4.000 de euro pentru reparaţii. „Serviciul a fost aprobat încă din februarie 2010 şi am fi avut posibilitatea să facem angajări. Se încasau bani şi ar fi fost ca să se pună treaba pe roate, dar din păcate, interesul nu a fost acesta. Acum, gunoiul din localitate e luat de o firmă din Augustin", a precizat viceprimarul Ovidiu Bîrsan.

Totodată, luna trecută, în Bod Colonie, s-au efectuat lucrări de asfaltare, dar despre care consilierii locali habar n-au avut. „Am constatat că lucrările sunt gata, dar nu ştim cine le-a făcut sau cu ce bani. În mod normal, ar fi trebuit aprobaţi parametrii, studiul de fezabilitate în Consiliul Local", a explicat viceprimarul.

Indemnizaţii neplătite

Lucrurile nu sunt prea roz nici pentru asistenţii personali din comună, care nu şi-au mai primit indemnizaţiile pe luna iunie. „Avem 17 asistenţi personali şi alte 4 persoane cu handicap care iau ele această indemnizaţie. Şi ele s-au plâns la prefect că nu iau banii. Statele de masă stau pe masă, ca şi alte cereri şi domnul primar nu vrea să le desemneze şi nici să-şi deleg atribuţiile pe perioada cât lipseşte. Pleacă de la serviciu fără să ne anunţe şi practic, în caz de ceva neprevăzut există riscul să se blocheze întreaga activitate", a precizat secretarul Mirela Şchiopu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite