Biserica Neagră deschide miercuri stagiunea estivală de concerte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orga Buchholz de la Biserica Neagră este unică. FOTOArhivă.
Orga Buchholz de la Biserica Neagră este unică. FOTOArhivă.

Stagiunea va fi deschisă de un eveniment inedit care presupune prezentarea celor patru orgi aflate în biserică. Pe timpul verii vor fi în total 35 de concerte.

Marţi, 7 iunie 2016, de la ora 18.00 va fi deschisă a 64-a stagiune a concertelor estivale de orgă de la Biserica Neagră cu un eveniment inedit: prezentarea celor patru orgi aflate în biserică. Pe lângă marea orgă Buchholz (1839) cu cele 3993 de tuburi ale sale, vor răsuna şi orgile din Lechinţa (1861), Hamba (1837) şi Rupea (1699), aceasta din urmă, fiind probabil cel mai vechi instrument de acest gen din Transilvania.

Concerte vor fi susţinute toată vara până pe 29 septembrie, în fiecare marţi de la ora 18.00 - pentru lunile iunie, septembrie - şi în fiecare marţi, joi şi sâmbătă, la aceiaşi oră - pentru lunile iulie, august. Cele 35 de concerte, planificate în cadrul acestei stagiuni, vor fi susţinute de artişti din ţară şi străinătate, într-un program muzical variat. Concertele durează, în medie 30 de minute, iar biletul de intrare este de 12 lei. Copiii cu vârsta mai mică de 7 ani şi elevii (în baza carnetului de elev) beneficiază de gratuitate.

Orga Buchholtz  a fost construită în anul 1839 de Carl August Buchholz. Instrumentul nu a fost modificat absolut deloc, astfel că sunetul este unul de excepţie. Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numerele celor 76 de registre sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă. Orga are 3.993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, patru manuale şi un pedalier. Cel mai mare tub are nouă metri, cel mai mic tub are doi metri. Orga mecanică Buchholz, din Biserica Neagră, este cea mai mare orgă funcţională din sud-estul Europei şi este unică.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite