Autobuzul de Poiană va circula în noaptea de Revelion
0
Mijloacele de transport în comun vor circula după un orar special până în data de 13 ianuarie 2013.Toate modificările sunt afişate în staţii.
Pe 29 decembrie, autobuzele vor avea program de sâmbătă, iar pe 30 decembrie, program de duminică. În ultima zi a acestui an, mijloacele de transport în comun ale RAT vor avea program de sâmbătă, dar primele curse se vor efectua la ora 5.30, iar ultimele la ora 21.00. În noaptea de Revelion vor circula doar autobuzele de pe linia 20 (traseul Livada Poştei – Poana Braşov) care vor avea o frecvenţă de 60 de minute.
În prima zi a noului an, autobuzele vor avea program de duminică, dar între orele 7.30 - 22.30, iar pe 2 ianuarie se va circula conform programelor unei zile de sâmbătă.
În perioada 3 - 13 ianuarie 2013, mijloacele de transport în comun ale RAT Braşov vor circula conform orarelor folosite în timpul vacanţelor. Orarele valabile în această perioadă vor fi afişate în toate staţiile.