Asta da mită pentru un poliţist: un BMW X6
0Procurorii DNA Braşov au reţinut doi indivizi care au oferit mită un autoturism marca BMW X6 unui poliţist, daca acesta nu încheia un proces verbal de constatare a infracţiunilor şi pentru a nu trimite probele de sânge recoltate după ce unul dintre inculpaţi a fost depistat în trafic în timp ce conducea maşina respectivă fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Potrivit unui comunicat al DNA remis presei vineri, doi indivizi au fost reţinuţi: Ali — Eduard Al — Jenabi şi Nicolae Florin Dogar cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi vor fi prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA precizează că Ali — Eduard Al — Jenabi, cu sprijinul lui Nicolae Florin Dogar, a oferit joi, cu titlu de mită, un autoturism marca BMW X6 .
„Autovehiculul urma să-i fie remis agentului de poliţie pentru ca acesta să nu întocmească un proces verbal de constatare a infracţiunilor flagrante săvârşite de suspectul Al — Jenabi şi pentru a nu trimite probele de sânge recoltate de la acesta din urmă la spital. Anterior, suspectul Al — Jenabi a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul respectiv fără a avea permis de conducere şi având o concentraţie de 0,65mg/ alcool pur în aerul expirat”, precizează procurorii DNA.