Angajații unei unități militare din Sibiu, percheziționați într-un dosar de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri
0Direcția Generală Anticorupție (DGA) Brașov a pus în executare, pe raza județului Sibiu, 17 mandate de percheziții domiciliare și 18 asupra unor vehicule, într-un dosar de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„La data de 29 aprilie 2025, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj – CT Brașov, au pus în executare, pe raza județului Sibiu:
- 17 mandate de percheziție domiciliară (inclusiv una într-o unitate militară);
- 18 percheziții asupra unor vehicule;
- 9 mandate de aducere emise pe numele unor suspecți – cadre militare, personal civil contractual și soldați gradați profesioniști”, transmite DGA.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Serviciilor Județene Anticorupție Covasna, Sibiu și Alba, Inspectoratelor de Poliție Județene Sibiu și Brașov, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov.
Cercetările sunt efectuate într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit autorităților, mai mulți angajați ai unei unități militare din municipiul Sibiu sunt suspectați că, în perioada 2024-2024, ar fi sustras în mod repetat cantități însemnate de combustibil și alte bunuri din gestiunea unității, falsificând documente justificative.
Ca urmare a probatoriului administrat, la data de 29 aprilie 2025, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui număr de cinci suspecți, urmând ca în cursul acestei zile să fie formulate propuneri privind luarea măsurii arestării preventive.
În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Operațiuni Speciale Brașov și Brigada Operațiuni Speciale Alba Iulia.