Alegeri prezidenţiale 2014. Traseismul politic nu a schimbat cu nimic rezultatul votului la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numirea în funcţie a primarului de Sâmbăta, Vasile Andreas, pe vremea când era la PDL. FOTOPrimăria Sâmbăta
Numirea în funcţie a primarului de Sâmbăta, Vasile Andreas, pe vremea când era la PDL. FOTOPrimăria Sâmbăta

La Braşov, edilii din Crizbav şi cel de la Sâmbăta de Sus sunt singurii primary care au schimbat partidul înainte de alegerile prezidenţiale 2014. Au trecut de la PDL la PSD, dar rezultatului votului a fost diferit. La Crizbav a câştigat Victor Ponta, iar la Sâmbăta de Sus, victorios a fost Klaus Iohannis.

Primarul din Crizbav, Sorin Balaşi (53 de ani) este un fost pădurar care lucrează la instituţie din 1982. Primar este din 2004 când a câştigat din partea PDL. A rămas fidel partidului până acum două luni.  Acum, odată cu ordonanţa traseismului politic a trecut la PSD. Are studii economice şi un master în administrare publică, studii făcute în perioada 2003-2009.

Crizbavul este una dintre cele două comune în care Victor Ponta a reuşit să obţină peste 50% dintre voturi. Astfel, la Crizbav, Victor Ponta a obţinut 58,23% dintre voturi (750 voturi), iar Klaus Iohannis a obţinut 41,77% dintre voturi (538 de voturi). Crizbav este o comună cu 2600 de locuitori. Primarul Sorin Bălaşi nu a vrut să vorbească despre migraţia sa la PSD şi nici să spună dacă acest lucru a avut vreo legătură cu victoria lui Victor Ponta în comună. Primarul a fost sunat în repetate rânduri de reporterul Adevărul, iar când a răspuns într-un final a motivat că nu are semnal şi nu aude conversaţia.

O alttă localitate cu primar traseist este Sâmbăta de Sus, o comună că 1581 de locuitorii şi un imens potenţial turistic datorită mănăstirii Constantin Brâncoveanu supranumită şi Ierusalimul Ardealului. Vasile Andreas, primarul localităţii, aflat în funcţie din 2008 când a câştigat din partea PSD a trecut acum la PSD. Acest lucru nu a contat la alegeri, Klaus Iohannis câştigând detaşat la Sâmbăta de Sus. Iohannis a obţinut un procent de 62,81% (723 de voturi), iar Victor Ponta a obţinut un scor de 37,19% (428 de voturi). Primarul din Sâmbăta de Sus a fost om de afaceri înainte să intre in politică.

Primar Sâmbăta

Vasile Andreas spune că nu regretă mutarea făcută. „Motivele pentru care au trecut la PSD sunt personale şi nu-mi pare rău că am migrat în acest partid. Nu cred că alegerea mea ar fi putut influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale în comună. Toată lumea ştie că în mediul rural contează foarte mult omul şi mai puţin partidul din care face parte“ ne-a declarat Vasile Andreas.

La Braşov mutări la alte partide au avut loc în municipiu. Viceprimarii au schimbat tabăra, la fel ca şi unii consilieri. Cea mai mare mutare a fost a membrilor PPDD la PDL, partidul din care face parte şi primarul George Scripcaru.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite