Alegeri prezidenţiale 2014. Cum a influenţat ordonanţa lui Dragnea rezultatele alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada de „mercato“ oferită aleşilor locali de către vicepremierul Liviu Dragnea pentru a-şi schimba partidul înainte de alegerile prezidenţiale i-a adus procente bune lui Victor Ponta în judeţe şi oraşe unde ACL deţinea puterea înainte de ordonanţa care a dat liber la traseism.

Vicepremierul Liviu Dragnea, iniţiatorul ordonanţei 55, care le-a permis aleşilor locali ca timp de 45 de zile să-şi schimbe partidul fără să-şi piardă mandatul, spune că nu s-au văzut efectele suspendării legii în rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale. „Evaluarea mea e că nu a adus niciun procent. Dacă ar fi avut vreun efect, aşa cum a ţipat lumea, ar fi trebuit să câştigăm în judeţele în care am luat primari. Cine a făcut evaluarea a dovedit că habar nu are de dinamica politică, nu are nicio legătură“, a spus Dragnea.

Situaţia pe judeţe îl contrazice însă pe Liviu Dragnea pentru că cei mai mulţi dintre traseişti au reuşit să încline balanţa în favoarea lui Victor Ponta chiar şi în judeţe şi oraşe cunoscute ca fiind portocalii sau galbene. Un astfel de caz este judeţul Buzău, aflat în topul judeţelor cu cele mai bune scoruri obţinute de PSD, unde Victor Ponta a reuşit să scoată un procent de 54,21%, cu 14 procente mai mult decât media naţională. Reuşita i se datorează lui Cristian Bîgiu, preşedintele CJ Buzău, care şi-a trădat partidul, PNL, înainte de alegeri pentru a trece în barca PSD.

Alături de el, alţi 27 de aleşi locali, plus primarul municiupiului Râmnicu-Sărat, Viorel Holban, supărat pe liberali că nu l-au ajutat pe fratele său, Titi Holban, să se bucure de imunitate parlamentară, au profitat de ordonanţa traseiştilor şi au trecut de partea Puterii.  Cuplul Boşcodeală-Bîgiu a înroşit tot judeţul în primul tur al alegerilor, Klaus Iohannis reuşind să scoată abia 18,9%, cu mult sub media naţională.

Cuplul Ridzi, alături de Ponta

Un caz aparte s-a petrecut la Petroşani, în Hunedoara, acolo unde primar este Tiberiu Ridzi, soţul fostului ministru al Sportului, Monica Iacob Ridzi, condamnată în primă instanţă- la cinci ani de închisoare. Cei doi soţi au trecut în urmă cu câteva zile de la PDL la UNPR şi au pus serios umărul la Victoria lui Ponta din Hunedoara. În Petroşani, Victor Ponta a obţinut 49,27 % din voturi, iar Klaus Iohannis,  20,30%, candidatul PSD fiind pe prima poziţie cu 43,59% la nivel de judeţ.

Un scor foarte bun a obţinut Victor Ponta şi în Călăraşi, acolo unde prevederile OUG 55 privind migraţia aleşilor locali au adus PSD încă doi edili în judeţul Călăraşi. Cea mai mare captură a PSD a fost Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi, care a lăsat PNL pentru UNPR, partid-satelit al PSD. În municipiul Călăraşi, candidatul PSD a obţinut un procent de 43,61%, în timp ce Klaus Iohannis a obţinut doar 26,88%.

Petrache, învins de Firea la Ilfov

Un alt judeţ cu probleme în privinţa scorului obţinut de Klaus Iohannis a fost şi Ilfov, acasă la Marian Petrache, strategul şef al PNL, care a fost învins de către Gabriela Vrânceanu Firea, purtător de cuvânt al PSD şi preşedintele organizaţiei PSD Ilfov, care i-a adus victoria lui Ponta în judeţul de la marginea Bucureştiului. Ocupat cu campania în toată ţară, Petrache a scăpat judeţul din mâini şi a pierdut şi un primar important de oraş, Marian Ivan, primarul din comuna Pantelimon, care a trecut la PSD în urma ordonanţei lui Dragnea.

Klaus Iohannis a suferit o înfrângere zdrobitoare şi în judeţul Mehedinţi, în fieful baronului PSD Adrian Duicu, eliberat din arest în timpul campaniei electorale. Duicu a reuşit să-l convingă, pe finalul celor 45 de zile, pe primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin să treacă de la PDL la UNPR şi să pună umărul la victoria lui Ponta în Mehedinţi, care a luat 57,4%, cu mult peste media naţională.

O altă captură de amploare a liderului UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a fost şi în judeţul Galaţi, acolo unde primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a părăsit rândurile PNL pentru a-l ajuta pe Victor Ponta în drumul său către Cotroceni.  Pe lângă acesta, alţi nouă primari PNL-PDL l-au urmat, lăudându-se, în final, cu un scor de 48,11% obţinut în numele lui Victor Ponta.

În judeţul Caraş-Severin, PSD a racolat nu mai puţin de 15 primari de comune de la PNL şi un primar de oraş de la PDL, Nicuşor Vasilescu, din Băile Herculane şi a reuşit să coloreze şi acest judeţ în roşu’.

Ţurcanu, învins de OUG lui Dragnea

Victor Ponta a câştigat alegerile detaşat şi la Botoşani în primul tur, deşi liberalul Florin Ţurcanu are frâiele judeţului. Într-un judeţ cu CJ controlat de PNL, opt primari au trecut la PSD în perioada de „mercato“ aprobată de Ponta.  Candidatul PSD a obţinut pe meleagurile lui Eminescu 55,59% din totalul voturilor.
În lipsa fostului baron de Dâmboviţa, Florin Popescu, care a renunţat să se mai implice după problemele cu legea, Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, i-a adus un scor lui Ponta de 52,54% după ce a reuşit să racoleze 20 de primari. Chiar Liviu Dragnea s-a declarat „speriat“ de ce s-a întâmplat în acest judeţ după intrarea în vigoare a OUG 55.

În ce-i priveşte pe primarii „migratori” din Vrancea, care au plecat la PSD graţie ordonanţei lui Liviu Dragnea, cu câteva zile înainte de alegeri, aceştia, în număr de şapte, au contribuit din plin la victoria lui Victor Ponta, unde au scos un scor cu nouă procente peste media naţională.

Şi traseiştii de la Olt au făcut treabă bună pe 2 noiembrie, toate voturile mergând la Victor Ponta în fiefurile celor 22 de primari trecuţi la PSD. În cele 112 localităţi ale judeţului, PSD are 95 de primari, Ponta având un procent de 59,99% în primul tur la nivel de judeţ. Şi în Sălaj, în trei dintre cele patru comune în care primarii, în termenul de graţie oferit de Ordonanţa 55/2014, au trecut de la partidele care i-au susţinut în funcţie la PSD, candidatul alianţei PSD-UNPR-PC a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, 2 noiembrie.

Unde nu s-au văzut efectele traseismului

Primarii traseişti din Cluj şi-au îndeplinit misiunea, dar nu au schimbat rezultatul general. Voturile aduse de cei trei primari traseişti la Cluj nu au contat la calculul general, fiind vorba despre comune cu populaţie mică. Cei 46 de primari ai ACL plus voturile din municipiul Cluj-Napoca au asigurat lui Iohannis un scor bun: 42,53% din voturi, urmat de Victor Ponta (23,79%).

Victor Ponta a câştigat alegerile în localităţile din judeţul Constanţa unde primarii au profitat de ordonanţa care le permite să schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul, înscriindu-se în PSD sau UNPR. Migraţia primarilor constănţeni nu a influenţat în mare măsură voturile românilor de la malul mării, Iohannis reuşind să obţină un scor nesperat, la doar trei procente diferenţă de primul clasat, Victor Ponta.  Un scor strâns s-a înregistrat în municipiul Constanţa, oraş condus de Radu Mazăre. Victor Ponta a obţinut cu doar trei procente mai mult decât Klaus Iohannis, scorul fiind 33,69 % la 30,96 %.

Electoratul din Bistriţa a întors spatele ordonanţei traseismului: cei nouă primari care au trecut de la PNL la PLR nu au reuşit să atragă electoratul spre Călin Popescu Tăriceanu preferându-l tot pe Iohannis. Iohannis a reuşit să treacă de pragul de 40% în Timiş, acasă la liberalul Nicolae Robu, la Arad, în fieful lui Ghiţă Falcă, şi în Bistriţa-Năsăud, judeţ dirijat de Ioan Oltean.

Citeşte şi:

LIVE BLOG Alegeri prezidenţiale 2014. Udrea, Dragnea, Meleşcanu şi Funar au făcut declaraţii de la urne

Alegeri prezidenţiale 2014. Românii îşi aleg un nou preşedinte pe 2 noiembrie. Urmăriţi aici transmisiunea întregii zile în format live blog, pentru a fi la curent cu toate informaţiile, prezenţa la vot şi incidentele.

Alegeri prezidenţiale 2014. Gheorghe Funar a votat la ora 7:00, îmbrăcat în costum popular

Candidatul independent la Preşedinţie Gheorghe Funar a votat, duminică dimineaţă, la ora 7.00, el venind la secţia de votare îmbrăcat în costum popular.

Alegeri prezidenţiale 2014. Primele informaţii de la MAI

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, la ora 8.00, primele informaţii privind alegerile prezidenţiale 2014. Următoarea declaraţie de presă va avea loc la ora 11.00.

Alegeri prezidenţiale 2014. Tot ce trebuie să ştii despre ziua votului

Românii sunt aşteptaţi duminică, 2 noiembrie, să-şi aleagă viitorul preşedinte pentru următorii cinci ani. „Adevărul“ vă prezintă un scurt ghid informativ cu privire la ziua votului.

Alegeri prezidenţiale 2014. Ce zic românii pe reţelele sociale până la ora 9.00

Alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur de scrutin a început astăzi de la ora 7.00, iar românii au început deja să scrie pe reţelele sociale despre alegeri, despre incidente. Deja au apărut primele probleme, ca la fiecare astfel de eveniment în România.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite