Aeroportul Braşov este blestemat. S-a depus o a treia contestaţie
0Deşi lucrările la pistă trebuiau să înceapă luna aceasta, o nouă contestaţie întârzie întreg procesul.
Aeroportul Braşov este un proiect anunţat de mai bine de cinci ani. Investitorii au venit şi au plecat. Anul trecut părea că totul intră în normal şi vor începe lucrările. Anul acesta s-a organizat chiar şi o licitaţie pentru contruirea pistei. Acesta a fost contestată însă de trei ori de companiile care au pierdut contractual în detrimentul companiei Vectra.
Aeroportul, blocat de un punct şi o virgulă
Vectra Service a câştigat la sfârşitul lunii iulie licitaţia pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare aeroportuare. Vectra a oferit cel de-al doilea cel mai mic preţ din licitaţie, 12,767 milioane de euro fără TVA, dar compania care a depus oferta cea mai mică - Electrica Serv SRL - a fost descalificată, pentru că nu a depus la registratura Consiliului Judeţean Braşov toată documentaţia necesară atestării că are dreptul de a participa la licitaţie, scrie gazetabrasovului.ro.























































