33.000 de copii crescuţi de stat au părăsit sistemul în 10 ani. Cum s-a schimbat imaginea României
0
Copiii crescuţi de statul român reuşesc să îşi găsească un drum în viaţă doar în cazuri excepţionale, deşi sunt cheltuiţi un miliard de euro în fiecare an pentru creşterea şi educarea lor
La 30 de ani de la căderea comunismului, situaţia copiilor abandonaţi sau orfani din România rămâne încă una extrem de dureroasă. Este adevărat că nu mai vedem în centre copii care nu au haine, nu au mâncare sau cele strict necesare traiului, aşa cum se întâmpla până în 1989. La fel, cazurile în care copiii sunt maltrataţi sau abuzaţi de către angajaţi sunt tot mai rare, însă, cu toate acestea, rareori un copil are şansa să primească măcar un dram de iubire din partea celor plătiţi să se îngrijească de creşterea şi educarea lui.
Recent, la Iaşi a avut loc conferinţa You Talks, care şi-a propus să analizeze cum a evoluat sistemul de protecţie a copilului în ultimii 30 de ani şi ce avem de făcut pe mai departe. Organizată de preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi din România, Andreas Novacovici, conferinţa a fost găzduită de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Dacă ar fi să-i ascultăm doar pe cei care lucrează în sistemul de protecţie a copilului, ar părea că totul este roz şi minunat şi România a făcut paşi uriaşi în acest domeniu, poate chiar este un exemplu de bune practici. Dacă ne uităm la ce spun reprezentanţi ai unor ONG-uri, tinerii care au crescut în sistem şi, mai ales, la ce s-a întâmplat cu cei care au părăsit sistemul la vârsta de 18 ani, avem o imagine a dezastrului pe bani publici foarte mulţi.
Doar unul din zece copii crescuţi de stat îşi găseşte drumul în viaţă
Vişinel Bălan, un tânăr crescut în centre ale statului, fost consilier parlamentar, a studiat ce s-a întâmplat cu tinerii instituţionalizaţi după părăsirea sistemului, în lucrarea sa de doctorat. „Între 2010 şi 2019, puţin peste 33.000 de tineri au părăsit centrele din România în care au crescut. Dintre aceştia, doar 10%, de fapt, cam 3.000, au reuşit să îşi croiască un drum în viaţă. Ceilalţi, fie au murit, fie au luat drumul străinătăţii, fie sunt oameni ai străzii, fie infractori, cerşetori” sau prostituate. Dintre cei plecaţi în străinătate, procentul este la fel ca în cazul celor rămaşi în ţară, adică 10% din ei au reuşit să îşi facă un rost”, a arătat tânărul crescut într-un orfelinat.
Mădălina Turza, fostul şef al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţie, a arătat paşii înainte pe care i-a făcut în anul în care a condus această instituţie. Într-adevăr, numărul copiilor declaraţi ca adoptabili s-a dublat, au fost instituite prin lege o serie de facilităţi oferite familiilor care adoptă şi s-au îmbunătăţit foarte multe faţă de mandatul anterior. Actualul preşedinte, Florica Cherecheş, şi-a propus să continue ce a început predecesoarea să şi chiar mai mult.
Din păcate, problemele sistemului sunt mult mai adânci şi mai greu de surmontat. Două voci au acuzat acelaşi lucru. Andreas Novacovici şi Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis, au cerut statului român să respecte documentele pe care le-a semnat şi pe care şi le-a asumat, referitoare la adopţia internaţională. 86 de ţări din lume, între care şi România, au semnat un document prin care se obligă să aprobe adopţia internaţională. 85 dintre ţările semnatare respectă această prevedere, România încearcă să se prefacă doar că o respectă.
Adopţia internaţională, în stand-by
Mai exact, ţara noastră le pune piedici chiar cetăţenilor români care locuiesc în alte state, prin faptul că îi obligă prin lege să locuiască neîntrerupt pe teritoriul României tip de 6 luni, după care pot face cursul de familie adoptatoare. La final, dacă reuşesc să adopte un copil, ţara noastră numeşte aceasta „adopţie internaţională”. Or, prin documentul semnat, România se obligă să ofere posibilitatea adoptării unui copil din ţara noastră oricărei persoane care este cetăţean al vreuneia din celelalte 85 de ţări semnatare, fără a obliga pe cineva să locuiască în România. Prin aceasta, ţara noastră încalcă dreptul la fericire a zeci de mii de copii. Cea mai elocventă mărturie în acest sens vine chiar din partea lui Andreas Novacovici, care ar fi trebuit să fie adoptat de familia Jensen din Danemarca, pe când avea o vârstă fragedă, însă România a decis să nu mai respecte acordurile internaţionale pe care le-a semnat, astfel că Andreas nu a mai fost adoptat niciodată şi nu s-a putut bucura de căldura unui cămin, nu a putut să spună cuiva „mamă” sau „tată”.
„2 iunie, ziua adopţiei, mii de copii din România au nevoie de o familie! Aproximativ 9.000 de copii au procedura de adopţie deschisă, însă sunt "uitaţi" in asistenţă maternală şi în centre. De ce? România permite numai adopţia naţională. Deocamdată! Anul trecut, am primit această fotografie, era din dosarul meu de adopţie internaţională (familia Elgaard Jensen din Danemarca). Le mulţumesc tuturor părinţilor care au adoptat copii din centre şi le-au oferit ceea ce sistemul nu este capabil să ofere, o familie! La mulţi ani!”, a scris tânărul pe pagina de socializare, cu ocazia Zilei Adopţiei.
Multe propuneri bune de modificare a Legii adopţiei, şterse de Parlament
Azota Popescu a iniţiat de patru ori modificarea Legii adopţiei şi, de fiecare dată, proiectul gândit de preşedintele Asociaţiei Catharsis a fost modificat în Parlament, încât a ajuns cu totul altceva în momentul publicării în Monitorul Oficial. De fiecare dată, însă, prevederile legate de adopţia internaţională au fost eliminate din proiect. Aceasta a făcut ca orfelinatele din România să rămână pline, iar copiii de aici doar să viseze la o familie pe care nu o vor avea niciodată.
„Citesc, recitesc, mă întristez şi mă întreb până când mai tolerăm mistificarea adevărului, nesimţirea legiuitorului şi nepăsarea celor care promovează injustiţia socială? Chiar nu vor să înţeleagă că aceşti copii sunt abuzaţi emoţional, fizic, psihic şi chiar sexual în fiecare zi, în fiecare ceas, la fiecare pas? Că mutarea copilului din familia asistentului maternal într-un centru de plasament este cel mai grav abuz asupra copilului, că ruptura legăturilor de ataşament provoacă cea mai dureroasă rană, o suferinţă fără sfârşit? Că lipsa de afecţiune duce la izolare, marginalizare, inadaptare, depresie, tentativă de suicid, că ei, aceşti copii, sunt cele mai fragile victime ale unui sistem putred şi corupt ??? Până când se va repeta povestea Ta, povestea Lui, povestea Ei, povestea miilor de copii neglijaţi, abandonaţi chiar şi de stat ?”, a spus Azota Popescu.
Protecţia copilului, sub comandă politică
„În intervenţia mea, am pus accentul pe numărul foarte mare al copiilor abandonaţi şi instituţionalizaţi, fără şanse reale la o familie de adopţie. Şi am atras atenţia asupra faptului, că Legea adopţiei, modificată de patru ori până în prezent, este un nou eşec, fiind în totală neconcordanţă cu Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg, art. 5, cu Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga, cu Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, încheiată la New York, art. 20 -21, cu Noul Cod Civil, capitolul III. ADOPŢIA, cu Constituţia României, art.3, 16, 26. Dovadă în acest sens, este numărul mic al copiilor adoptaţi şi numărul foarte mare al copiilor instituţionalizaţi, din datele statistice privind adopţia în perioada anilor 1999 - 2020. La care adăugăm numărul mic al familiilor atestate pentru adopţie naţională, 2359, raportat la numărul copiilor eligibili la adopţie, aproximativ 9000, dintre care două treimi se află pe lista copiilor cu profil greu adoptabili. Şansele acestor copii sunt spre zero. Motiv pentru care propunem Guvernului abrogarea Legii adopţiei în vigoare şi adoptarea unei noi legi, o lege care garantează toate drepturile copilului separat definitiv de părinţi”, a precizat Azota Popescu.
Un punct de vedere interesant a avut Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, fetiţa adoptată în Statele Unite, după un scandal în presa din România. Sorina este fericită acum în America, se bucură de tot ce-i oferă iubitoarea familie Săcărin, iar tatăl ei adoptiv, după o analiză la rece a tot ce s-a întâmplat în ţara noastră pe durata procesului de adopţie şi după aceea şi a felului în care stau lucrurile în Statele Unite, Gabriel Săcărin a ajuns la concluzia că, atât timp cât problema copiilor abandonaţi sau orfani este gestionată de instituţii subordonate politic, în România nu se vor face paşi importanţi înainte în această problemă.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Tânără moartă în explozia unei maşini, la Braşov. Ce au descoperit poliţiştii
Se încarcă comentariile...
