Un şofer beat s-a răsturnat cu tirul pe care îl conducea într-o râpă. Sute de kilograme de cereale s-au împrăştiat pe câmp
0Un bărbat de 36 de ani din Constanţa s-a răsturnat azi noapte cu tirul al cărui şofer era lângă un podeţ din vecinătatea localităţii brăilene Gropeni. În urma testării cu aparatul Drager, a rezultat că şoferul consumase băuturi alcoolice.
Şoferul unui tir încărcat cu cereale a fost azi noapte la un pas de moarte după ce s-a răsturnat cu autotrenul într-o râpă din vecinătatea comunei Gropeni, pe DJ 212. Bărbat a rămas prins în cabina tirului şi a fost nevoie de intervenţia lucrătorilor ISU Brăila de la descarcerare pentru a-l elibera dintre fiarele contorsionate.
Şoferul, originar din Constanţa, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Brăila pentru îngrijiri medicale, dar nu a avut nevoie de internare. În urma testării cu alcooltestul, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Pompierii nu au reuşit să scoată tirul din râpă decât în urmă cu puţin timp, circulaţia rutieră din zonă revenind în prezent la normal.
Constănţeanul s-a ales acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.