Tentativă de jaf la sediul unei bănci dintr-o localitate brăileană. Un individ a încercat să arunce în aer un bancomat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă complexă de poliţişti efectuează în prezent cercetări la faţa locului pentru a identifica persoana care a provocat explozia din sediul unei filiale a Băncii Comerciale Române.

Poliţiştii brăileni au fost sesizaţi noaptea trecută, la ora 4,12, de către un reprezentant al filialei Băncii Comerciale Române din localitatea brăileană Viziru despre faptul că o persoană a încercat să distrugă bancomatul din incinta unităţii bancare prin provocarea unei explozii.

Una dintre variantele de lucru ale oamenilor legii ar fi că explozia a fost provocată cu ajutorul unei butelii amplasate lângă bancomat, dar poliţiştii nu au confirmat deocamdată această informaţie.

Cert este că individul care a încercat să jefuiască bancomatul nu s-a ales în final cu nimic, pentru că aparatul nu a fost afectat de explozie decât într-o mică măsură. ”O echipă complexă de poliţişti face cercetări la faţa locului pentru identificarea autorului. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru distrugere şi tentativă de furt”, ne-a declarat inspectorul Elena Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite