Sub influenţa băuturilor alcoolice
0B.A. (23 de ani), din satul Baldovineşti, comuna Vădeni, în timp ce conducea autoturismul, pe DC 13, a efectuat o curbă la stânga şi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu gardul unei staţii de pompare a apei.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat 0,66 mg/l alcool pur, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal, conform Art. 87, alin.1, din OUG 195/2002 (republicată).