Tensiune extremă în Marea Baltică: Ucraina a lovit o navă militară rusă în Golful Finlandei, iar o dronă a ajuns în spațiul aerian al Estoniei | adevarul.ro

Tensiune extremă în Marea Baltică: Ucraina a lovit o navă militară rusă în Golful Finlandei, iar o dronă a ajuns în spațiul aerian al Estoniei

Publicat:
0
1 live

Atacurile cu drone lansate de Ucraina asupra unor obiective rusești din zona Mării Baltice au stârnit îngrijorări în ţările din regiune, după ce o navă militară rusă a fost lovită în Golful Finlandei, iar un aparat fără pilot a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al Estoniei.

Ucraina a lovit o navă rusească în Golful Finlandei.
Ucraina a lovit o navă rusească în Golful Finlandei. Foto: Helsinki Times

Incidentul ridică întrebări privind extinderea operațiunilor militare ucrainene în nordul Europei.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a revendicat atacul asupra corvetei rusești „Naro-Fominsk” în Golful Finlandei, desfășurat miercuri, 11 noiembrie, în cadrul unei operațiuni care a vizat și portul petrolier Ust-Luga. Mai multe rezervoare de stocare a petrolului din port au fost lovite, iar incendiile izbucnite în urma atacurilor au fost vizibile inclusiv de pe teritoriul Estoniei.

Incidentul naval a fost confirmat de autoritățile finlandeze, fără ca acesta să ofere, însă, prea multe detalii.

În schimb, ministrul estonian al Apărării, Martin Herem, a declarat pentru postul public ERR că nava a fost lovită în jurul orei 05:30. După explozie, de pe aceasta s-a ridicat fum, iar vasul și-a schimbat direcția către Sankt Petersburg.

„Ştim că, ulterior, s-a ridicat fum de pe navă. Nava s-a întors spre Sankt Petersburg”, a afirmat oficialul estonian.

Serviciile ucraine spun că nava atacată era o corvetă din clasa „Buyan-M”, echipată pentru transportul rachetelor de croazieră „Kalibr” și „Oniks”. Nu există deocamdată date clare despre pagubele provocate sau despre eventualele victime.

În același timp, au apărut informații neconfirmate privind distrugerea unor elicoptere de luptă rusești.

Potrivit BBC, este pentru prima dată când dronele ucrainene lovesc o navă militară rusă într-o zonă a Mării Baltice deschisă traficului maritim civil, motiv pntru care îngrijorările statelor din zonă că războiul din Ucraina se întinte spre nordul Europei sunt în creştere.

O dronă ucraineană a pătruns în spaţiul aerian al Estoniei

Ministrul estonian Martin Herem a relatat că dronele ucrainene au atacat zona Ust-Luga de la miezul nopții până în jurul orei 06:00, deplasându-se în principal de-a lungul frontierei cu Estonia și rămânând în spațiul aerian rusesc. Cu toate acestea, unul dintre aparate a intrat totuși pentru scurt timp în spațiul aerian estonian, venind dinspre Letonia, după care s-a îndreptat către Rusia.

În timpul acestor incidente, aeronave NATO dislocate în statele baltice au fost ridicate de la sol. Herem a precizat că piloții nu au primit indicația de a doborî dronele, întrucât o asemenea intervenție nu a fost considerată sigură.

Finlanda, unul dintre cei mai apropiați susținători europeni ai Ucrainei, a descris atacul asupra navei rusești drept o consecință a războiului declanșat de Moscova. Ministrul finlandez de Externe, Elina Valtonen, a dat însă asigurări că situația din Marea Baltică rămâne stabilă și că nu există amenințări la adresa navigației comerciale.

Oficialii din domeniul apărării ar fi atras atenția Kievului asupra riscurilor pe care le presupun astfel de operațiuni în Golful Finlandei. Zona este traversată de petroliere și nave comerciale, iar pe fundul mării se află cabluri submarine de date, ceea ce face ca eventualele incidente să poată afecta și infrastructura civilă.

Emil Kastehelmi, analist militar și cofondator al grupului de monitorizare Black Bird, consideră că Ucraina a profitat de o oportunitate pentru a lovi flota rusă din Marea Baltică, rămasă până acum în afara atacurilor de acest tip.

„Flota din Marea Baltică a rămas neatinsă până în acest moment, dar se pare că a existat o fereastră de oportunitate pentru Ucraina şi, în mod firesc, aceasta a încercat să o exploateze”, a declarat analistul, precizând că, deşi atacul reprezintă o premieră în regiune, nu îl consideră o escaladare gravă.

Între timp, Ucraina a respins acuzațiile Moscovei potrivit cărora ar fi folosit spațiul aerian al statelor baltice pentru a lansa atacuri asupra teritoriului rus. Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Heorhii Tîhi, a calificat aceste afirmații drept „nefondate”, dar a admis că pot exista situații în care dronele își modifică traiectoria din cauza intervențiilor rusești prin mijloace de război electronic.

„Pot apărea incidente atunci când Rusia deviază dronele din spațiul său aerian folosind războiul electronic”, a declarat oficialul ucrainean.

Top articole

Partenerii noștri