Şoferii de maxi-taxi, luaţi în vizor de Poliţia Locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe parcursul unei singure zile, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, pentru oprirea între staţii şi acceptarea unui număr mai mare de călători decât permite capacitatea autovehiculelor.

Poliţiştii locali brăileni încearcă, din când în când, să îi mai disciplineze pe şoferii de maxi-taxi, recunoscuţi pentru modul uneori haotic în care circulă prin oraş. Aşa s-a întâmplat şi luni, 24 februarie, când, în timpul unei razii efectuate de Serviciul Rutier din cadrul Poliţiei Locale, le-au fost aplicate 16 sancţiuni unor şoferi de maxi-taxi prinşi încălcând regulile de circulaţie sau regulamentele de funcţionare ale serviciului de transport în comun. Acţiunea a urmărit, în special, respectarea graficului şi traseelor stabilite, modul de încărcare a mijloacelor de transport cu călători şi respectarea staţiilor pentru încărcarea călătorilor.

Cele 16 sancţiuni aplicate au valoare totală de 1.590 lei. Pentru oprirea în alte locuri decât cele special amenajate s-au dat şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 490 lei, în timp ce pentru încărcarea mijlocului de transport cu călători peste limita maximă admisă prevăzută în cartea de intentitate a autovehiculului, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.100 lei.

„Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare, iar persoanele fizice şi juridice depistate că nu respectă prevederile legale ale transportului în regim de maxi-taxi, vor fi sancţionate contravenţional. Sperăm ca astfel calitatea serviciului de transport călători să se îmbunătăţească pe raza municipiului Brăila”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite