Raport cu copy/paste pentru asocierea dintre județul Brăila și Club Fotbal SA
0
Grupul de consilieri PDL a atras atenția, în ședința Consiliului Județean de astăzi, 29 februarie, asupra felului în care a fost redactat Raportul privind contractul de asociere între județul Brăila și SC Club Fotbal SA care conținea numeroase inadvertențe.
Practic ceea ce scrie în raportul privind contribuția județului pentru activitatea HC Dunărea, proiectul cu nr. 15 pe ordinea de zi, apare din nou și la proiectul nr. 16 privind contractul de asociere între județul Brăila și Club Fotbal. Consilierii PDL au reclamat faptul că Adelin Soare figurează ca președinte al CF Brăila dar și președinte al HC Dunărea, când de fapt acesta este doar președintele Fotbal Club, sau că este folosit termenul de "sală" în loc de "stadion" ca spațiu pentru fotbal. Explicația oferită de secretarul județului Nicu Filote pentru greșelile apărute a fost că, cei care au redactat raportul au copiat partea de la handbal și au trecut-o și la fotbal.
"Suntem de acord că trăim în epoca tehnologiei avansate dar ar trebui ca aparatul pe care îl are în subordine președintele Consiliului Județean să și gândească și să citească documentele care ajung la mapă. Aparatul CJ e plătit din bani publici, ar trebui să-și facă treaba nu să dea copy/paste", a precizat consilierul județean Silviu Radu referitor la modul în care au fost întocmite rapoartele care au ajuns la mapă.
Consilierul județean Silviu Radu consideră că aparatul CJ ar trebui să-și facă treaba mai bine

Pedeliștii au cerut și un raport de audit la fotbal pentru a vedea cum s-au cheltuit banii. "Vom revizui contractul și vom pregăti pentru luna viitoare și raportul de audit pentru fotbal dar și pentru handbal", a precizat președintele Bunea Stancu.
Contract de asociere pe doi ani
Consilierii PDL și-au exprimat nemulțumirea și față de obligativitatea sportivilor (handbal și fotbal) de a purta pe tricouri însemnele CJ, lucru cu care a fost de acord și Gheorghe Bunea Stancu, față de lipsa unui consilier CJ în Consiliul de Administrație al Club Fotbal având în vedere că activitatea este finanțată de Consiliul Județean și față de durata de patru ani propusă pentru contractul de asociere între județul Brăila și Club Fotbal.
"Acest contract de asociere pe patru ani la fotbal, suntem de acord cu o perioadă până la sfârșitul campionatului 2012 - 2013 sau ca la handbal, un an. Ar fi mai bine să-l facem anual", a declarat Marian Sârbu. Tot el a fost cel care a propus și scoaterea însemnelor CJ de pe tricourile sportivilor.
În urma intervenției consilierilor PDL, durata contractului de asociere a fost stabilită la doi ani.
"Poate patru ani e prea mult, poate un an e prea puțin. Vă propun un contract pe doi ani", a declarat Bunea Stancu.
Chiar dacă și-au exprimat niște dezacorduri cu ceea ce apare în proiectul pentru contractul cu Fotbal Club, consilierii PDL au ținut să precizeze faptul că ei nu sunt împotriva sprijinirii activităților sportive. "Nu vreau să creadă lumea că grupul PDL este împotriva sportului la Brăila, dar noi avem un mandat să avem grijă de banul public. Suntem doar atenți la cheltuirea banilor publici de care suntem toți responsabili", a declarat Silviu Radu, referitor și la solicitarea raportului de audit.























































