Portret: Tiberiu Butnaru duce în spate cea mai grea zonă de proximitate
0Disciplina din Poliţie i s-a potrivit ca o mănuşă şi de şapte ani lucrează la Poliţia de Proximitate având în subordine una dintre zonele aglomerate ale oraşului.
I-a plăcut să respecte legea şi să-i respecte pe cei din jurul său. A lucrat o perioadă la Biroul de Ordine Publică, a fost sectorist, apoi şef de zonă pe Regiunea Centrală, iar din 2003 a îmbrăcat haina de poliţist de proximitate.
Mărturiseşte că la început nu ştia ce implică meseria de poliţist de proximitate, dar pe parcurs a înţeles că datoria sa este să fie alături de cetăţeni, să fie în mijlocul lor atunci când aceştia au nevoie cu adevărat de un sprijin.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept, convins fiind că este drumul cel mai bun de urmat. „Am considerat că această facultate este potrivită pentru meseria pe care o practic", spune Tiberiu Butnaru.
Agentul de poliţie răspunde de zona cinci din oraş, cea cuprinsă între bulevardul Dorobanţilor, strada 1 Decembrie 1918 şi bulevardul Independenţei, până la Dunăre.
În fiecare dimineaţă până la ora 10.00, la Poliţia Municipiului, Tiberiu Butnaru este pregătit să-i ajute pe brăileni în rezolvarea problemelor lor, la camera 13. De asemenea, de luni până vineri poliţistul are program la punctul de consiliere de la Piaţa Concordia, între orele 12.00 - 13.00, iar marţi şi joi şi dupăamiază, între 16.00 şi 18.00.
Infracţionalitate ridicată
Zona pe care o are în grijă Tiberiu Butnaru este una dintre cele mai aglomerate, pe aici trecând oameni din toate colţurile oraşului. „Infracţionalitatea este mai ridicată, dar majoritatea autorilor nu sunt din această zonă, ci din alte cartiere. Foarte puţini dintre cei care săvârşesc infracţiuni în acest perimetru locuiesc aici", explică poliţistul.
Aglomeraţia aduce cu sine o diversitate de cazuri, o parte dintre acestea neavând legătură cu activitatea desfăşurată de către Poliţia de Proximitate.
"Vin multe persoane la punctul de consiliere, cu probleme care nu sunt de competenţa noastră şi atunci îi îndrumăm către instituţiile abilitate. Uneori oamenii se supără că nu pot eu să le rezolv problema, alteori înţeleg şi se duc la instituţiile competente. Recent a venit la mine o bunică care solicita sprijin pentru a lua în plasament nepoţii, asta deoarece părinţii nu mai puteau fi lângă ei şi atunci i-am spus ce trebuie să facă", mai spune agentul de poliţie.
Se confruntă zilnic cu problemele semenilor, cele mai multe dintre acestea fiind stări conflictuale atât inter, cât şi intrafamiliale, de regulă protagoniştii fiind aceeaşi.
Soluţia aleasă de Tiberiu Butnaru pentru rezolvarea problemelor ce ajung pe masa sa: discuţii cu părţile implicate în conflict şi foarte mult calm.
Întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai mare realizare?
„Familia, dar pot să spun că pe locul doi în topul realizărilor este şi faptul că am absolvit Facultatea de Drept", spune agentul de poliţie.
Care este cel mai mare vis?Ce planuri de viitor aveţi?
„Îmi doresc ca la un moment dat în viaţă, după ce termin cu cariera de poliţist să fac altceva, să mă orientez către o altă meserie. Vreau să demonstrez că pot face şi altceva în afara acestei meserii. Nu ştiu către ce mă voi îndrepta, nu am optat încă pentru ceva anume, dar cu siguranţă va fi o carieră cu totul diferită faţă de ceea ce fac eu acum", explică Tiberiu Butnaru.
Ce-i place
„Îmi place sportul de orice fel, dar mai ales fotbalul. Urmăresc meciurile de fotbal ale copiilor, juniorilor, dar şi pe cele de la Campionatul Mondial de Fotbal. Şi nu îmi place doar să mă uit, îl şi practic, alb-roşii sunt preferaţii mei. Îmi plac, de asemenea, călătoriile şi îmi place să-mi petrec concediul în afara oraşului".
Ce nu-i place
„Nu-mi place minciuna şi nici prostia. Nu-mi place când cineva încearcă să mă convingă că are dreptate deşi ştiu foarte bine că nu este aşa. Nu-mi place nici faptul că acea persoană când vede că ştiu adevărul este deranjată tocmai de acest lucru".
Profil
Născut. 18 decembrie 1966, Stăncuţa, Brăila
Studii. Facultatea de Drept, Universitatea „Bioterra" Bucureşti
Profesie. Agent de poliţie
Familie. Căsătorit, un copil























































