PORTRET: Otar Peikrishvili este georgianul care le predă engleza brăilenilor
Tânărul sosit tocmai din Tbilisi, ca să le dea o mână de ajutor voluntarilor de la „Clubul Voltin", consideră că oamenii sunt egali înaintea Lui Dumnezeu şi că românii şi georgienii au multe în comun.
Absolvent al „Sokhumi University" din Tbilisi, capitala Georgiei, Otar Peikrishvili a venit în Brăila în urmă cu nouă luni, ca şi voluntar. De circa două luni predă engleza într-o grădiniţă, însă a participat la nenumărate activităţi iniţiate împreună cu voluntarii de la Clubul „Voltin".
„Îmi place să lucrez cu copiii. Am absolvit «Sokhumi University» din Tbilisi, capitala Georgiei. Sokhumi este de fapt capitala Abhaziei, teritoriu controlat acum de Rusia. Pe vremea războiului ruso-georgian, universitatea s-a mutat în Tbilisi, devenind filială a universităţii din capitală", ne-a spus Otar.
„Creştini, nu musulmani"
Tânărul voluntar are două surori, pe Shorena, de 22 şi pe Nino, de 23 de ani. Prima lucrează la un magazin din Tbilisi. Surorile lui Otar au absolvit câte o facultate. Tatăl tânărului, Avtandil Peikrishvili, are o mică afacere, un magazin deschis în capitală.
Georgianul, ca majoritatea compatrioţilor săi, este un patriot plin de compasiune, sensibil la suferinţele semenilor. A fost marcat de războiul din 2008, care a oripilat o lume întreagă, însă nu le poartă pică ruşilor.
„Există o zonă de conflict, Osetia de sud, o zonă-tampon. Când a izbucnit războiul, mă aflam într-o localitate de lângă Tbilisi. Mulţi georgieni s-au refugiat din calea armatei ruse în capitală, iar preşedintele Mikheil Saakashvili, guvernul, i-a ajutat să-şi construiască locuinţe", povesteşte Otar.
Deşi puţini la număr şi mai slab înzestraţi, soldaţii georgieni au câştigat la început confruntările. Numai că ruşii au trimis avioanele de vânătoare şi bombardament şi atunci raportul de forţe s-a schimbat radical în favoarea lor.
„Nu le purtăm duşmănie, eu chiar am prieteni în Rusia. Suntem creştini ortodocşi, nu musulmani, dar oamenii nu ştiu asta. Musulmanii reprezintă doar 4 % din populaţia Georgiei, nu mai mult", ne-a spus tânărul voluntar.
Diferiţi, şi totuşi la fel
Otar Peikrishvili consideră că, dacă oamenii ar fi mai informaţi, nu ar mai exista confuzii, conflicte sau ură între rase.
„Chiar şi românii nu sunt prea informaţi în legătură cu ceea ce se petrece în Georgia. Pentru mine, importantă este relaţia cu oamenii, indiferent din ce naţie ar face ei parte, de aceea am ales să fiu voluntar. Suntem diferiţi, avem culturi diferite şi totuşi suntem la fel. Aşa cum Dumnezeu este Unul, iar oamenii I se închină în moduri diferite", ne-a mărturisit georgianul.
Deşi va părăsi România peste câteva zile, Otar nu va uita niciodată Brăila, ospitalitatea oamenilor şi frumuseţea acestor locuri legendare.
Ce-i place
"Îmi plac tradiţiile şi obiceiurile ţărilor în care călătoresc. Îmi plac mult călătoriile, îmi place să cunosc oameni noi şi să leg prietenii. Îmi place, de asemenea, să ajut oamenii, este şi motivul pentru care am ales să fac activităţi de voluntariat".
Ce nu-i place
"Nu-mi plac oamenii care nu sunt informaţi. Aici, spre exemplu, am găsit oameni care nu ştiu prea multe despre Georgia. Suntem naţiuni apropiate. La noi, ca şi aici, sunt influenţe din Turcia şi din Rusia. România şi Georgia au, ambele, ieşire la mare şi aşa mai departe".
Întrebări şi răspunsuri
Care ţi s-au părut locurile cele mai interesante din Brăila?
O.P.: „Faleza Dunării, desigur, dar şi Catedrala din Barieră. Am văzut-o mai întâi pe net, iar când am ajuns în Brăila, s-a întâmplat să locuim exact lângă acest edificiu măreţ. Îmi plac, de asemenea, parcurile, teatrul şi Muzeul Brăilei".
Intenţionezi să te întorci la Brăila ?
O.P.: "Da, vreau să mă întorc, însă va fi greu, pentru că-mi trebuie viză. Noi nu suntem în UE. Vreau să revin, România este pentru mine a doua casă. Am fost la grătar cu prietenii pe care mi i-am făcut aici şi aş fi fericit să-i revăd".
Profil
Născut: 30 august 1988, Tbilisi, Georgia.
Studii: Facultatea de Ştiinţe Politice.
Ocupaţie: voluntar în cadrul Clubului „Voltin" Brăila.
Familie: are două surori.




















































