Poliţiştii au identificat autorul şi au recuperat prejudiciul
0Brăileanul D.M. a reclamat la Poliţia Municipiului, ieri, la orele 18.00, faptul că o persoană necunoscută sustrăgea porumb de pe sola lui, situată în intravilanul municipiului.
La locul indicat s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie care l-a identificat pe suspectul C.I. (37 de ani), din municipiu, care avea asupra lui un sac cu porumb ştiuleţi.
Prejudiciul, în valoare de 60 de lei, a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar autorului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.