Oameni înşelaţi în pieţele brăilene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au verificat 19 operatori economici din pieţele brăilene şi doar doi comercianţi respectau toate prevederile legale şi au scăpat de sancţiuni.

Nu de puţine ori oamenii au fost înşelaţi de precupeţi fie la cântar, fie la calitatea produselor. Cei mai mulţi dintre comercianţi nu au afişat numele societăţii, preţul produselor, ţara de origine sau calitatea produsului. Acestea sunt cele mai uşoare metode prin care cumpărătorii sunt înşelaţi în pieţe.

"Am luat şi eu roşii din piaţă zilele trecute la preţ de calitatea I, iar când am ajuns acasă mi-a dat soţia cu ele în cap, spunând că acestea sunt roşii de mâncare, nicidecum de salată", a povestit Ionică Niculiţel, unul dintre cei înselaţi de precupeţi.

Bătrânii sunt cei care cad cel mai des în plasa pieţarilor şi ajung să cumpere legume şi fructe de calitatea a doua, la preţul celor de calitatea întâi. Dacă sunt întrebaţi ce ţară de origine au legumele sau fructele comercializate, prea puţini sunt cei care vor recunoaşte că sunt aduse din Turcia şi Grecia, majoritatea spunând fără ezitare că au doar marfă româneascâ.

Sesizaţi de păgubiţi, cei de la Protecţia Consumatorilor au dispus efectuarea mai multor controale în pieţele brăilene, acţiune în urma căreia nu mai puţin de 17 comercianţi din cei 19 verificaţi fiind amendaţi pentru numeroase nereguli.

"Printre abaterile constatate se pot enumera lipsa afişării afişării preţurilor pentru produselor comercializate , a denumirii produsului, a ţării de provenienţă şi în ce categorie de calitate se încadrează", se precizează într-un comunicat al Protecţiei Consumatorilor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite