IMPORTANT: Locuri de distracţie pentru tineri în oraș
0Pe lângă cinematografe, cele mai căutate sunt spaţiile în care se joacă biliard sau bowling, se dansează sau se patinează. Astfel, chiar dacă Brăila nu este un oraș foarte mare, tinerii au de unde alege când vine vorba de locuri pentru distracție.
Din primăvara acestui an, de când s-a deschis, Promenada Mall a devenit una dintre locațiile preferate de tineri pentru petrecerea timpului liber. Brăilenii și nu numai vin aici pentru a se plimba, a vedea un film sau pentru a se distra la patinoar, bowling sau biliard. Punctul forte al mall-ului este, după cum știe toată lumea, Cinema City.
Cu o capacitate totală de 1.724 de locuri şi 10 săli dintre care cinci săli digitale destinate proiecţiilor 3D, multiplexul oferă tehnologie de ultimă generaţie într-un mediu premium, prin săli de cinema confortabile, dotate cu cele mai moderne echipamente, folosind renumitele proiectoare Kinoton şi Christie şi sunetul Dolby Digital Surround. Spectatorii pot beneficia şi de un bufet de unde pot cumpăra gustări şi băuturi răcoritoare. Preţurile biletelor variază în funcţie de ora de difuzare şi formatul filmului (dacă este 3D). Ele încep de la 10 lei şi ajung până la 20 de lei.
„Vin destul de des aici cu prietenii. Chiar dacă prețurile sunt mai ridicate, merită. Condițiile sunt excelente. La ora actuală a rămas singurul loc din Brăila în care poți vedea un film în 3D. Mai era și cinema Luna, dar de ceva vreme este închis", ne-a spus Sorin Diaconu.
Filme la preț accesibil
Un alt cinematograf care a renăscut din propria cenușă este Central. De când s-a redeschis aici vin filme dintre cele mai noi, iar prețurile sunt accesibile tuturor. Un bilet de intrare la Central costă 5 lei.
„Experienţa de la cinematograf nu se compară cu filmele văzute acasă, în intimitatea apartamentului. Aici este cu totul altceva, pe lângă ecranul imens, spectatorii au posibilitatea să socializeze. Sunt mulţi părinţi care îşi aduc copiii aici doar din curiozitate", ne-a spus Anișoara Labuneți, coordonator al cinematografului Central.
Întorcându-se la Promenada Mall, acesta a rămas singurul loc unde tinerii se pot duce în această perioadă la patinoar sau la bowling. Tarifele la patinoar variază între 5 lei pentru închiriat sau ascuțit patine și 10 lei pentru a beneficia de ajutorul unui instructor .
Al doilea loc preferat de tineri pentru petrecerea timpului liber este Calea Călărașilor mai ales în zona falezei Dunării și a Esplanadei. Restaurantele și terasele nu și-au pierdut clienții.