FOTO VIDEO Alegeri Parlamentare 2012: Colegiul 1 din Brăila este râvnit de opt candidaţi
0
Adevărul vă prezintă, începând de astăzi, candidaţii care râvnesc să ocupe un loc în Parlamentul României. La Brăila sunt cinci colegii pentru Camera Deputaţilor şi două pentru Senat. Candidaţii, 40 în total, vin din partea tuturor formaţiunilor politice.
Locuitorii judeţului Brăila, 260.000, după ultimul recensământ, sunt asteptaţi la urne pe 9 decembrie pentru a alege deputaţii şi senatorii care ii vor reprezenta in urmatorii patru ani în parlament. În Brăila sunt cinci colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor.
Colegiul 1 este în municipiul Brăila, cuprinde Calea Călăraşilor şi cartierele Radu Negru, precum şi Ansamblul Buzăului: E cel mai mare colegiu şi întâmpină probleme în privinţa câinilor comunitari.
O altă problemă: Centrul cu imobile- clădiri vechi nereabilitate, monumente istorice care stau să cadă.
Cine luptă pentru acest colegiu?!
Dorin Silviu Petre - UNPR USL- Colegiul 1 Camera Deputatilor
Deţine un apartament şi o casă, acţiuni în valoare de 919. 839 lei. A câstigat anul trecut ca manager la Skypark 12. 552 lei. Este acţionar la Onebrand SRL, SkyPark SRL Brăila, Glaciar Serv SRL şi Puertonovo, în intrerupere, temporar, de activitate.
Marian Paul Fusea - PDL - ARD- Colegiul 1 Camera Deputatilor
Marian Paul Fusea are 31 de ani, este nou preşedinte interimar la PDL, filiala locală, iar de şase ani lucrează în mediul privat, fiind economist, alături de Fusea senior, conduce o firmă cu 380 de angajaţi.
Gabriel Musceleanu - PP-DD- Colegiul 1 Camera Deputatilor
Consilier judeţean din partea PP-DD, în urma redistribuirii posturilor. Pe parcursul anului trecut a realizat împreună cu soţia sa venituri din salarii însumând modesta sumă de 4.000 de lei, la care se adaugă alte 3.000 de lei din arenda unor terenuri.
Otilia Balint - UDMR- Colegiul 1 Camera Deputatilor
Nu sunt informaţii în spaţiul public despre acest candidat, aşa cum nu sunt nici afişe în oraş.
În judeţ au fost organizate doua colegii uninominale pentru Senat.
Ion Rotaru - PSD - USL - Colegiul 1 Senat
Candidatul USL la Colegiul 1 Senat, Ion Rotaru, născut în 1953, este parlamentar PSD din 19 decembrie 2008, fiind clasat la alegerile de atunci pe locul întâi în Colegiul său cu peste 50% plus 1 din voturi. A fost preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică şi membru în Forumul Parlamentar European pentru Populaţie şi Dezvoltare. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti. În ultimii patru ani, senatorul Ion Rotaru a fost unul dintre cei mai activi parlamentari din forul legislativ, numărând 52 de iniţiative legislative (dintre care câteva au devenit legi, restul fiind respinse de majoritatea pedelistă), 20 de declaraţii politice, 23 de întrebări, 15 interpelări, două interpelări adresate prim-ministrului, 13 moţiuni şi nu mai puţin de 210 luări de cuvânt în plen.
Lucian Ivan - PDL - ARD- Colegiul 1 Senat
Candidatul ARD pentru Colegiul 1Senat, Ivan Lucian, 54 de ani, director general la AXA Motor Braila, nu s-a implicat timp de 22 de ani în politică. A absolvit cursurile Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare din cadrul Institului Politehnic Bucureşti. E director general şi administrator al firmei "Axa Motor" SRL, concesionar al mărcii auto Peugeot, pentru judeţele Brăila şi Galaţi.
Marius Necula - PP-DD- Colegiul 1 Senat
Senatorul gălăţean Marius Necula a demisionat din PDL şi va candida la alegerile parlamentare pe listele PP-DD, în judeţul Brăila. "Mă ştiu de mai multă vreme cu jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan şi acesta mi-a făcut această propunere, să candidez la Brăila. Am tot ezitat. Am spus nu în primă fază. Nu am fost hotărât până acum, dar voi candida pe listele PPDD, tot pentru un mandat de senator, în judeţul Brăila", a declarat Necula, citat de Agerpres.
Mâine, vă prezentăm candidaţii pentru Colegiul 2 Brăila.





