Elena Udrea, aşteptată la inaugurarea celei mai moderne staţii de epurare din Sud-Est
0
Lucrările la Staţia de Epurare din Brăila, cu o valoare de peste 49 milioane de euro, s-au finalizat. Punerea în funcţiune a staţiei de epurare din momentul finalizării construcţiei a durat peste trei luni şi a avut trei probe premergătoare.
Inaugurarea Staţiei de Epurare are loc miercuri, 16 noiembrie 2011, ora 11.00. La inaugurare este aşteptată şi Elena Udrea. La începutul lunii iulie a început prima probă la staţie, proba pe uscat și a decurs conform graficului. Au urmat, în luna iulie, probele la umed cu apă curată, iar pe 1 septembrie au început probele cu apă uzată care s-au finalizat pe 28 septembrie.
După ce staţia de epurare va fi dată în funcţiune, brăileni vor consuma apă mult mai curată, iar Brăila va fi primul oraş de pe porţiunea românească a Dunării, care nu va mai deversa ape uzate în fluviu şi se va alinia normelor europene de mediu.
Grupul de firme "Passavant", care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrării, a respectat termenul de execuţie, în prezent pregătindu-se pentru predarea stației către Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila.
La acest eveniment vor participa o serie de personalitati locale si nationale (ambasadori, ministri, secretari de stat, presedintele Administratie Nationale a Fondului de Mediu, directorul general al Patronatului Roman al Apelor, primari din orasele riverane Dunarii, reprezentantii constructorilor, reprezentanti ai Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila).
Staţie de Pompare
Clădirea staţiei de pompare va avea trei funcţiuni:
1. Transmiterea apei pluviale prin deversorul combinat de ape mari (DC) la Dunăre;
2. Separarea impurităţilor la nivelul grătarelor;
3. Pomparea propriu-zisă a apei uzate către staţia de epurare.
Clădirea staţiei de pompare are dimensiuni maxime în plan de 14,90x12,40 mp. Clădirea este prevăzută cu încăperi separate pentru instalaţiile electrice de tensiune medie şi joasă, precum şi pentru Centrele de Comanda a Motoarelor (MCC), încăpere pentru vane, ceea ce asigură un acces facil şi sigur pentru întreţinere şi pentru a permite ca echipamentul şi instalaţiile să fie introduse sau îndepărtate din clădire pentru întreţinere.
Colectorul de apă pluvială de la staţia de pompare SP0 la gura de descarcare existentă la Dunăre are rolul să preia apa pluvială deversată în staţia de pompare SP0 şi să o evacueze în Dunăre prin intermediul gurii de descărcare existente, reabilitate. Transportul apei combinate se face printr-o casetă din beton armat, cu dimensiunile 2,5 m x 2,5 m, casetă ce a fost dimensionată să transporte un debit de 22 mc/s. Debitul de ploaie maxim ce trebuie transportat de acest colector este de 19,8 mc, dar el trebuie să fie capabil să preia şi eventualele avarii ale staţiei de pompare.
Conducta de refulare de la Staţia de Pompare Finală SP0 la Staţia de Epurare
Conducta de refulare de la staţia de pompare propusă SP0 la staţia de epurare este proiectată să transporte debitul de apă uzată de la SP0 la noua staţie de epurare. Transportul apei uzate se face printr-o conductă de GRP Dn 1600 mm, conductă ce a fost dimensionată să transporte un debit minim de 2700 l/s.
Staţia de epurare cu obiectele tehnologice aferente care cuprinde următoarele:
- grătare automatizate
- desnisipatorul şi separatorul de grăsimi
- bazine de aerare
- bazine decantoare
- staţii de pompare interne
- bazine de depozitare a surplusului de nămol activ
- dispozitive de îngroşare a nămolului
- zona de depozitare a nămolului deshidratat
- clădiri administrative
- drumuri de acces
- conducta de refulare a apelor epurate către Dunăre
Conducta de descărcare a apei epurate de la staţia de epurare la fluviul Dunărea este de tip GRP Dn 1400 mm. Această conductă a fost dimensionată să transporte un debit de 2.700 l/s.
Gura de varsare proiectată pentru descărcarea apei epurate în Dunăre este o amenajare hidrotehnică care asigură scurgerea debitului de apă epurată provenit de la staţia de epurare în condiţii de siguranţă. Lucrarea hidrotehnică propusă constă într-o gură de vărsare prin care conducta îngropată iese la suprafaţă, continuată de un canal de evacuare (având şi rol de disipator de energie). La capătul canalului de descărcare s-a prevăzut protecţia malului fluviului Dunărea. Informaţiile ne-au fost furnizate de către Camelia Guşatu, purtător de cuvânt al Primăriei Brăila.