Cine l-a ameninţat cu moartea pe tânărul din Brăila care a rănit 10 oameni în 7 minute: „E mai bine să stea în arest!”
0Tatăl lui Marius Valentin Parfenie (20 ani), precum şi avocatul acestuia, au declarat că nu au atacat decizia judecătorilor Tribunalului Brăila de a-l aresta preventiv pe tânăr pentru că „lăsarea lui în libertate ar fi un mare risc chiar pentru el”.
Cazul lui Marius Valentin Parfenie (20 ani), tânărul din Brăila arestat preventiv după ce pe 11 noiembrie 2018 a rănit 10 oameni în trei atacuri desfăşurate în mai puţin de 10 minute, se complică şi capătă aspecte foarte interesante.
Atât tatăl cât şi avocatul inculpatului au declarat că nu au contestat decizia judecătorilor Tribunalului Brăila de a-l aresta preventiv pe tânăr pentru că „lăsarea lui în libertate ar fi un mare risc chiar pentru el”.
„La acest moment este mai bine pentru dumnealui să rămână în stare de detenţie, familia se teme, a fost ameninţată. Sunt destul de speriaţi de consecinţe. Nu ştiu care sunt pedepsele, este în atribuţia instanţei de judecată, dar din păcate acuzaţiile sunt grave şi pedepsele sunt mari", a declarat avocatul Daniel Prunău.
Acesta a mai spus şi că este nevoie de o expertiză psihiatrică pentru a se şti dacă tânărul a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor. „Este destul de confuz vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat. Nu îşi aduce aminte anumite episoade. Chiar regretă ce s-a întâmplat. Mi-a dat permisiunea să discut cu presa şi să comunic că regretă ceea ce s-a întâmplat. Consumase alcool şi, pe fondul consumului de alcool, a luat aşa o hotărâre nesăbuită. Este destul de neprecis în afirmaţiile făcute, aşa mi s-a părut. Nu există motivare a faptelor. Din punctul meu de vedere, expertiza psihiatrică este absolut necesară", a spus avocatul.
Potrivit avocatului Prunău, familia lui Marius Valentin Parfenie ar fi primit ameninţări, ba chiar ar exista şi ameninţări cu moartea din parte unor persoane a căror identitate nu a fost dezvăluită. Surse din interiorul anchetei penale ne-au confirmat faptul că procurorii au în atenţie şi acest aspect. „Nu vă putem spune mai multe, însă este important de ştiut că nimeni nu are dreptul să-ţi facă singur dreptate, indiferent de situaţie”, ne-a declarat sursa.
Există indicii că ameninţările la adresa lui Marius Valentin Parfenie provin de la persoane care, mai ales în mediul online, au depăşit cu mult drepturile conferite de libertatea de exprimare şi au trecut la injurii şi declaraţii care pot atrage efecte penale. Anchetatorii nu au confirmat că la mijloc ar putea fi ameninţări din zona stufoasei lumi interlope de la Brăila.
Şi Vasile Parfenie, tatăl inculpatului, a confirmat că există astfel de ameninţări, fără a preciza cine sunt cei care îi ameninţă familia. În plus, el a lansat ipoteza că fiul său ar fi fost drogat de cineva, pentru a-l determina să comită faptele abominabile din ziua de 11 noiembrie 2018.
„Sâmbătă seara a fost într-un club, a venit duminică dimineaţă acasă, n-am văzut schimbat la el mare lucru, dar eu bănuiesc că l-a drogat cineva. El este un copil care de trei ani jumate munceşte în Anglia, acum era venit pentru o săptămână, ne-a dat bani, urma să plece din nou acolo, nu cred ca el să se fi drogat cu bună ştiinţă, eu cred că cineva şi-a bătut joc de el şi l-a drogat. El este sportiv, a făcut box, a făcut caiac, nu e un copil care să fi făcut atâta rău cu bună ştiinţă”, a declarat tatăl tânărului.
Deocamdată, singura certitudine legată de starea tânărului în momentului comiterii atacurilor este că era băut. După incident, poliţiştii l-au testat şi au constatat că avea o concentraţie alcoolică de 0,37 miligrame/litru în aerul expirat. Ei aşteaptă şi rezultatele testelor medicale, care vor arăta dacă a consumat droguri înainte de atac.
Vă reamintim că, luni seară, magistraţii de la Tribunalul Brăila au decis ca tânărul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.