Cinci ani de închisoare pentru brăileanul care a spulberat cinci vieţi, intrând cu maşina într-o staţie de autobuz, după ce s-a angajat într-o depăşire neregulamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Negoiţă, şoferul brăilean în vârstă de 26 de ani care în primăvara acestui an a spulberat vieţile a cinci oameni într-o fracţiune de secundă, după ce a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz, a fost condamnat în primă instanţă, de Judecătoria Brăila, la 5 ani de închisoare. Firma la care era asigurat autoturismul a fost obligată la acordarea unor despăgubiri substanţiale familiilor victimelor.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Judecătorii au decis: “Condamnă pe inculpatul Negoiţă Marius la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă săvârşită la data de 04.04.2016. Menţine măsura arestului preventiv a inculpatului Negoiţă Marius. Admite în parte acţiunile civile formulate în cauză şi obligă partea responsabilă civilmente SC Asigurarea Românească –Asirom Vienna Insurance după cum urmează: - 75.000 euro cu titlu de daune morale, către partea civilă Grigore Laura-Mihaela - 75.000 euro cu titlu de daune morale, către partea civilă Grigore Dani-Gabriel prin reprezentant Grigore Laura-Mihaela - 150.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Oprea Dragoş Mario, 196 lei sumă globală cu titlu de prestaţie periodică calculată de la data producerii accidentului (04.04.2016) până la data pronunţării sentinţei penale şi în continuare, câte 24,5 lei/lunar cu titlu de prestaţie periodică până la împlinirea vârstei de 18 ani, dacă nu intervine vreo cauză legală de stingere a obligaţiei - 50.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Hîrtopan Alexandra-Nicoleta - câte 25.000 euro cu titlu de daune morale către părţile civile Axinte Iulia Daniela, Arbunea Melu, Arbunea Marioara, Moroianu Gina, Arbunea Adrian, - câte 110.000 lei către Oprea Viorel, Stanciu Ioana, Ilieş Elena-Mihaela şi Oprea Dumitru. (...) Obligă partea responsabilă civilmente SC Asigurarea Românească –Asirom Vienna Insurance la cheltuieli judiciare după cum urmează: - 3.000 lei către partea civilă Arbunea Adrian - câte 2.500 lei către părţile civile Hîrtopan Alexandra-Nicoleta, Grigore Laura-Mihaela şi Arbunea Adrian - câte 500 lei către părţile civile Ilieş Elena Mihaela, Oprea Viorel şi Stanciu Ioana – 1.000 lei către partea civilă Oprea Dumitru”.

În dimineaţa zilei de 4 aprilie 2016, Marius Negoiţă conducea, pe Şos. Râmnicu Sărat din municipiul Brăila, un Renault Megane, autoturism ce aparţinea firmei de pază unde acesta era angajat ca agent. La un moment dat, Negoţă s-a hazardat să depăşească o coloană, trecând peste lina continuă, iar în momentul când din faţă i-a apărut un autoturism care circula regulamentar, nu s-a mai putut încadra pe banda sa, a tras stânga de volan şi a intrat în plin în staţia de autobuz unde se aflau şase persoane. Cinci dintre acestea au fost lovite în plin şi au decedat pe loc, iar a şasea a suferit răni minore.

Citiţi şi

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite