Campania "Locul deşeurilor nu este în casă" revine la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!", iniţiată de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, revine în judeţul Brăila.

După succesul înregistrat la prima acţiune de colectare selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, împreună cu Primăriile Ianca şi Făurei organizează sâmbătă 28 mai, o nouă acţiune de colectare a DEEE.
Acţiunea va începe la ora 10.00, în Ianca şi în Făurei, va avea loc deschiderea punctelor de colectare provizorii care vor funcţiona până la ora 17.00, în următoarele locaţii:

Oraşul Ianca:
•Parcare BRD
•Căminul Cultural Ianca


Satele aparţinătoare Oraşului Ianca:


•Perişoru: Căminul Cultural
•Oprişeneşti: Căminul Cultural
•Tirlele Filiu: Căminul Cultural
•Berleşti: Căminul Cultural
•Plopu: Şcoala Generală


Oraşul Făurei:


•Str. Bărăganului - Şcoala Generală
•Aleea Bazarului

Locuitorii din Ianca, Făurei şi din localităţille învecinate sunt aşteptaţi să depună aparatura electrică şi electronică veche sau defectă. În cazul echipamentelor voluminoase, activitatea de colectare DEEE se va derula prin preluarea gratuită de la domiciliu. Pentru mai multe informaţii cu privire la programarea transportului de la domiciliu, cetăţenii pot apela numărul - 0736.163.036, până sâmbătă, 28 mai, în intervalul orar 8.00-16.00.

Toti deponenţii vor fi înscrişi la o tombolă cu premii şi vor avea şansa să câştige unul din cele 25 de premii. Tragerea la sorţi a câştigătorilor la tombolă va avea loc sâmbată 28 mai, ora 19.00, la Casa de Cultură a Oraşului Ianca. Detaliile despre programul campaniei de mediu şi regulamentul tombolei pot fi consultate pe www.rorec.ro.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite