Brăila:Cea mai tare afacere a anului, sistemul GPL
0
Primii care au trecut pe GPL sunt taximetriştii care au văzut imediat posibilitatea de a scădea câte ceva din costurile zilnice
Din cauza preţului tot mai mare al carburantului, brăilenii au ajuns să stea la coadă la atelierele autorizate pentru a monta sisteme de alimentare cu GPL.
În momentul de faţă, când preţul carburanţilor a luat-o razna fiind mai scump cu 70 % faţă de acum doi ani, tot mai mulţi şoferi se văd puşi în situaţia de a încerca să treacă pe GPL.
Primii care au "mirosit" afacerea sunt şoferii care circulă zilnic prin municipiu: taximetriştii.
TAXIMETRIŞTII, PRIMII CLIENŢI
"Ca taximetrist pot spune că investiţia a meritat din plin. Instalaţia m-a costat cu manoperă cu tot 2.400 lei. Am făcut lucrarea mai demult, acum doi ani când un litru de gaz costa în jur de 1,8 lei. Acum costă 2,9 lei dar tot este mult mai rentabil decât benzina, care este în jur de 5,5-6 lei litrul", ne-a declarat Adrian Mocanu, taximetrist.
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.























































