Brăila: Femeia ucisă cu sânge rece la Surdo-Muţi era preşedinta asociaţiei. Un criminal, în libertate
ŞOCANT: Poliţia brăileană caută un criminal, folosindu-se şi de câinii de urmă. Femeia în vârstă de 41 de ani ucisă în jurul orei prânzului la Brăila, chiar în sediul Asociaţiei Surdo-Muţilor din oraş, se numeşte Elisabeta Dogărescu şi ocupa de ani de zile funcţia de preşedinte al organizaţiei. Poliţiştii şi procurorul nu au terminat ancheta. Chiar şi la această oră, criminalul, care a fugit după comiterea faptei,
Elisabeta Dogărescu a fost ucisă cu mai multe lovituri aplicate la nivelul capului. Martorii povestesc că femeia era de nerecunoscut.
Cel mai probabil aceasta a primit lovituri cu un corp contondent, o piesă de mobilier. Nimeni nu-şi explică de ce Elisabeta a căzut victima unui criminal. Toată lumea o cunoştea ca pe o persoană liniştită, fără probleme de familie.
Fiica sa, în vârstă de 19 ani, a fost adusă la sediul asociaţiei pentru a recunoaşte trupul mamei, ănsă aceasta a leşinat şi a fost nevoie de intervenţia Ambulanţei.
Crima a fost descoperită de către un membru al asociaţiei care a venit la sediu să rezolve o serie de lucruri. La ora 13.05 a fost anunţat serviciul 112.
Poliţiştii şi procurorul criminalist nu au formulat, deocamdată, declaraţii.
Cert este că fapta a rămas deocamdată cu autori necunoscuţi.
Există deja un cerc de suspecţi, însă anchetatorii sunt ezitanţi şi preferă să continue cercetările departe de ochii presei.
Elisabeta Dogărescu era şi translator al asociaţiei. De ani de zile era şi membru în comisia de evaluare a bolnavilor, din cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Persoane cu Handicap.























































