Baronu Stancu a pierdut procesul cu ANI în dosarul "Sportul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au găsit vinovat pe preşedintele suspendat al CJ Brăila pentru încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

Preşedintele suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost găsit vinovat de ICCJ că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar

În dosarul "Sportul", Bunea Stancu a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că, prin firma pe care o controla, Concivia SA, a încheiat contracte de achiziţii publice cu instituţia pe care o conducea.


Prin verdictul dat marţi, 18 noiembrie, instanţa supremă a menţinut decizia din 14 februarie a Curţii de Apel Bucureşti, care a hotărât respingerea cererii lui Stancu. Mai exact, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Brăila contestase în instanţă raportul inspectorilor de integritate, însă CAB a respins solicitarea edilului.

Prin sentinţa de marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotârât că Gheorghe Bunea Stancu este vinovat de încălcarea regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, motiv pentru care nu a anulat raportul ANI, întocmit în cazul său, în urmă cu doi ani.


În 31 august 2012, ANI anunţa că preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar, potrivit ANI.

În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Judeţen Brăila, şi a semnat contractele de asociere între Consiliul Judeţean Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, informa Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI).

Citiţi şi

FOTO ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ziua votului în comuna baronului PSD Bunea Stancu: „Ne-a ajutat foarte mult. Eu am pensia tăiată de la atâta ajutor”

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite