Acţiune preventivă privind comercializarea etnobotanicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiști în acțiune
Polițiști în acțiune

Oamenii legii au desfăşurat, pe raza municipiului Brăila, o acţiune care a avut ca scop verificarea legalităţii comercializării produselor etnobotanice.

Au participat efective compuse din poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Brăila, lucrători din cadrul Gărzii Financiare-Secţia Judeţeană Brăila, Direcţiei de Sănătate Publică, Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.


Pe timpul acţiunii, au fost verificate o întreprindere individuală, situată în satul Vărsătura, comuna Chişcani, şi o societate comercială, amplasată pe Bulevardul Al.I.Cuza, din municipiu, şi au fost ridicate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate un număr de 300 pliculeţe, de diferite mărci, care urmează să fie înaintate laboratorului de analiză şi profil al drogurilor.


De asemenea, reprezentanţii unităţilor verificate au fost invitaţi la sediul instituţiilor care au participat la acţiune, în vederea continuării verificărilor şi aplicării măsurilor legale.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite