Războinicii discuțiilor argumentate. Tradiția unei școli de elită din nordul României care formează tineri capabili să schimbe societatea
0La un colegiu de elită din județul Botoșani există o tradiție a dezbaterilor academice de peste două decenii și jumătate. Elevii sunt învățați să devină maeștrii ai vorbitului în public, ai duelurilor cuvintelor meșteșugite și ai ideilor fundamentate. Sunt printre cei mai buni din țară.

Într-o societate modernă, democratică, diferențele de opinie se rezolvă cu ajutorul dezbaterilor argumentate, bazate pe fapte, dovezi, statistici și orice soluții de ordin logic. Pe același principiu au mers, acum 25 de ani, profesorii și elevii Colegiului Național „AT Laurian”, un liceu de elită din județul Botoșani, cea mai nordică structură administrativ-teritorială a României. La începuturile democrației românești, aceștia visau la formarea de generații care să fie capabile să-și rezolve conflictele cu ajutorul cuvintelor, al argumentelor și nu al forței sau al urii ideologice. Nu în ultimul rând, își doreau să ajute adolescenții să-și poată exprima liber opiniile, studiind în același timp, din surse avizate, pentru a-și susține convingerile.
Așa s-a născut, în anul 2000, clubul de dezbateri „Ghilotina” al Colegiului Național AT Laurian. De atunci și până în prezent, sute de elevi au trecut pragul clubului și au învățat lecții prețioase despre viață, dreptul la liberă exprimare, opinie, prietenie, realități politice, economice și sociale. Mulți dintre ei mărturisesc că acest club de dezbateri le-a schimbat viața, le-a modelat principiile și i-a îmbogățit spiritual și intelectual. Mai mult, această tradiție a venit la pachet și cu rezultate deosebite la mai toate concursurile de dezbatere de la nivel național și cu realizarea unui forum unic în România de dezbatere, în limba engleză, inclusiv pe tematici internaționale. Elevii botoșăneni au devenit adevărați maeștrii ai duelurilor de opinie și reușesc să uimească la fiecare competiție.
„Nu cel care vorbește mai mult sau mai tare are dreptate”
Ideea unui club de dezbateri s-a născut la Colegiul Național „AT Laurian” din Botoșani, în anul 2000. Profesorii s-au gândit să le ofere elevilor niște experiențe și aptitudini pentru lumea liberă, fără cenzură, fără consecințe ale liberei exprimări, în care să-și poată exprima deschis opiniile, dar pe baza unor argumente reale solide.
„Primul club de dezbateri din Botoșani a fost la Laurian la sfârșitul anilor '90. A fost acea idee a profesorilor de a oferi cât mai multe experiențe educaționale și totodată aptitudini elevilor noștrii. Am fost atunci toți începători, și profesorii și elevii. Dar din 2000 și până astăzi sunt 25 de ani de când în fiecare an la Laurian s-au făcut dezbateri. Întotdeauna le spunem că în viață este bine să-ți spui punctul de vedere și întotdeauna le spun că nu cel care vorbește mai mult sau mai tare are dreptate. Credem noi că este un lucru care îi pregătește pentru viață. Pentru că în viață vor discuta cu alte persoane de vârste diferite, din medii diferite și vor trebui să relaționeze adecvat. Pentru că în viață vor trebui să rezolve probleme de toate felurile și poate vor ajunge la diferențe de opinie. Și noi le spunem că violența nu duce la nimic”, precizează profesorul Ioan Onofrei, director adjunct al Colegiului Național AT Laurian. Totul a pornit de la o revistă a liceului numită „Ghilotina”.
Clubul a purtat o perioadă și denumirea de „Acvila”, dar s-a întors la denumirea originală în ultimii ani. Practic, elevii se întâlnesc, aleg o temă de interes din sfera politică, economică sau socială. Timp de o săptămână se documentează despre respectiva temă și caută argumente pentru a-și susține opinia. Este vorba doar de argumente recunoscute științific sau statistic, lucruri probate sau confirmate oficial. La finele săptămânii are loc „meciul” în care două echipe se înfruntă cu argumente pro și contra pe tema aleasă. „Trebuie să fi foarte bine pregătit, să te informezi foarte bine pe tema dată pentru a face față „meciului”, mărturisește Ioana, elevă în clasa a X-a, dar care participă la clubul de dezbateri din clasa a VI-a. Important este faptul că argumentele se prezintă în doar cinci minute. Adică scurt, concis și cuprinzător.
Un loc care modelează caractere, îmbunătățește cultura generală și alungă timidatea
În fiecare an, zeci de elevi devin membri ai clubului de dezbateri „Ghilotina”. Sunt elevi de toate nivelurile, de la „boboci” la „mentori” din clasele mai mari care aleg temele de discuție și îi consiliază pe cei mai mici ajutându-i să caute informațiile necesare, să-și structureze argumentele și să găsească esențialul. Mulți elevi au fost atrași de curiozitate și au descoperit o lume care le-a modelat caracterul, le-a oferit un set de valori și principii bine fundamentate. Mădălina Aioanei este elevă în clasa a XII-a și este în clubul „Ghilotina” de patru ani. Spune că experiența dezbaterilor academice i-a creat noi abilități, noi valori și seturi de principii.
„Eram în clasa a IX a și văzusem afișe peste tot prin liceu și părea ceva interesant. Nu cunoșteam neapărat conceptul de dezbateri academice, dar mă gândeam că poate să fie o oportunitate pentru mine. Așa că m-am dus. Mi-a plăcut atmosfera și lucrurile pe care aș fi putut să le învăț. Mi se pare că m-a ajutat foarte mult. Mai ales că din clasa a IX-a până acum m-a ajutat să-mi formez opinii despre lumea din jurul meu, să-mi fondez niște principii. Nu mai vorbim de faptul că mă ajută și la Bacalaureat, în construirea de argumente pentru subiectul doi”, mărturisește Mădălina.

Larisa Cuciureanu este elevă în clasa a XI-a și, la rândul ei, este unul dintre mentorii clubului de dezbateri „Ghilotina”. Larisa mărturisește că dezbaterile nu sunt doar discuții pe subiecte date ci pur și simplu ajută formarea unei culturi generale, la conectarea la realitate imediată. Toți cei care fac parte din club sunt interesați de evenimentele care se petrec în jurul lor, la nivel local, național și mondial. Pe scurt, așa cum mărturisește Larisa, sunt tineri informați.
Și se informează doar din surse oficiale și credibile, verificabile. „Am ajuns să fiu foarte informată legat de subiecte despre care nu știam absolut nimic înainte, care nici măcar nu mă interesau prea tare. Simt că sunt mult mai conectată la realitate, fiindcă știu ce se întâmplă în jurul meu. Mai mult decât atât, am propriile opinii legate de ce se întâmplă”, precizează Larisa. Pe Sebastian, un alt elev, dezbaterile l-au ajutat să scape de timiditate și i-au dezvoltat gândirea critică. „Mi-au dezvoltat și gândirea critică, cultura generală și m-a ajutat și cu problema asta cu vorbitul în public. Te face să ieși din zona ta de confort”, precizează acesta.
O inițiativă unicat și performanțe deosebite în lumea argumentelor științifice
Ioana mărturisește că abilitățile pe care elevii le deprind la clubul de dezbateri îi ajută să devină cetățeni mai buni, să fie activi și să ajute la semnalarea sau rezolvarea unor probleme. „Cred că tinerii care sunt capabili să aducă argumente într-o discuție sunt tineri care analizează tot ce se întâmplă în jurul lor și în momentul în care dau de anumite probleme în societate sunt în stare să tragă un semnal de alarmă și să ajute oamenii din jurul lor și societatea, prin modul în care ei abordează aceste probleme”, adaugă eleva botoșăneancă. Tradiția și priceperea deosebită a acestor elevi în arta discuțiilor argumentate a dus la performanțe deosebite.

„Am participat la multe competiții la nivel național”, spune Ioana. În plus, de multe ori, elevii de la Laurian s-au calificat în finală chiar și la competiții la care participau și studenți. Cel mai important premiu este locul I la o competiție națională la Brașov, obținut anul școlar trecut. Performanțele maeștrilor cuvintelor de la Botoșani a dus la organizarea unui eveniment unic. Este vorba despre o conferință internațională găzduită de Colegiul Național „AT Laurian”, numit BTMoon.
„Este singura conferință internațională găzduită de Laurian și organizată de elevi care se realizează la noi în fiecare an. Și acolo este o formă elevată de dezbateri fiindcă discuțiile au loc în limba engleză. Se abordează o temă de interes la nivel mondial, pentru că fiecare dintre elevi devine ambasadorul unei țări. Trebuie să caute la statul respectiv o temă de dezbatere actuală, interesantă, ca și cum ar fi într-o ședință de dezbatere a Națiunilor Unite”, adaugă directorul Ioan Onofrei.

















































