Misterele paradisului dispărut sub apele reci ale Mării Nordului. Cum arăta Europa acum 10.000 de ani
0
Sub apele reci ale Mării Nordului, echipele de arheologi au descoperit, cu ajutorul tehnologiei moderne, o lume dispărută, care în urmă cu 8000 de ani era una dintre cele mai căutate şi populate zone din Europa.
Între Insulele Britanice şi Peninsula Scandinavă se întind apele reci şi adânci ale Mării Nordului. O lume acvatică puţin primitoare străbătută doar de bancurile de peşti sau balenele care se duc către Atlanticul de Nord. Cu toate acestea, specialiştii spun că au descoperit pe fundul mării o lume ascunsă de aproape opt milenii, un adevărat paradis al Europei de Nord, care lega insulele britanice de continent. Este o lume misterioasă care cu greu îşi dezvăluie secretele, îngreunată şi de provocările cercetării subacvatice în condiţii vitrege.
Un indiciu tulburător pe fundul oceanului
În anul 1931, vasul pescăresc britanic Collinda străbătea Marea Nordului între ţărmurile Norfolk-ului şi cele ale Norvegiei. În zona limanului Dogger, pescarii au aruncat plasele pe fundul mării pentru a trage iarbă de mare, scoici şi tot ceea ce se putea prinde. În năvoade, căpitanul Pilgrim Lockwood a descoperit cu uimire o bucată mare de turbă. În interiorul acesteia, căpitanul pescadorului a găsit un harpon preistoric, cioplit din osul unui corn de cerb. A fost o descoperire epocală care a schimbat întreaga percepţie despre Vechea Europă şi triburile de vânători care au populat-o la sfârşitul paleoliticului.
Cercetătorii care au studiat harponul găsit pe fundul apei la o adâncime de 36 de metri şi la 40 de kilometri de ţărm, şi-au dat seama că acel obiect nu putea ajunge accidental în mijlocul mării. Cu alte cuvinte, oamenii preistorici, din acea zonă, nu aveau ambarcaţiuni care să-i poarte la o distanţă atât de mare de ţărm, pentru a pierde un harpon în apele reci ale Mării Nordului. S-a ajuns la concluzia că în zona limanului Dogger se află o lume dispărută, înghiţită de ape acum câteva milenii cel mai probabul la sfârşitul Erei Glaciare.
Dogger Land, o lume dispărută
Conform experţilor de la British Museum, acest harpon descoperit pe fundul mării aparţine unor vânători care au trăit, în urmă 10.000 de ani, în mezolitic, adică epoca care făcea legătura dintre paleolitic (epoca veche a pietrei) şi neolitic (epoca nouă a pietrei, perioada în care au fost descoperite agricultura, creşterea animalelor şi ceramica). În acea perioadă, mai ales Europa de Nord-Vest era dominată de triburile de vânători care duceau un mod de viaţă nomad, aflaţi mereu în căutarea turmelor de mari ierbivore. Analizele efectuate asupra harponului au dovedit clar că acesta a fost realizat şi mai ales a fost pierdut pe uscat şi în niciun caz într-un mediu marin, salin. Din 1930 şi până în anii 90, numeroase artefacte mezolitice au fost descoperite, mai ales în năvoadele vaselor pescăreşti, dar şi în cadrul forărilor marine ale platformelor petroliere. Majoritatea proveneau din zona limanului Dogger şi din împrejurimi.
Specialişti precum Luc Amkreutz, curator al colecţiilor preistorice de la Muzeul Naţional din Leiden, au precizat pentru publicaţiile de specialitate că toate aceste obiecte dovedesc faptul că pe locul unde astăzi se află o porţiune din Marea Nordului, între Norvegia, Olanda şi Anglia se afla un teritoriu vast locuit, cel mai probabil de animale şi oameni, pe scurt, o lume dispărută în nord-vestul Europei. De-a lungul timpului, de pe fundul Mării Nordului au început să apară tot mai multe harpoane, vârfuri de săgeată sau lance, toate făcute din piatră. În plus, în zona limanului Dogger a fost descoperit şi maxilarul unui vânător mezolitic, care a trăit, cel mai probabil, acum 8000 de ani, în acea lume dispărută sub apele nordului. Toate aceste descoperiri i-au făcut pe cercetători să confirme faptul că sub apele Mării Nordului, pe un teritoriu întins, acum 10.000 de ani a fost uscat. Arheologul Bryony Coles de la Universitatea din Exeter l-a numit sugestiv Doggerland după cele mai importante descoperiri făcute în zona bancului de nisip aflat la 40 de kilometri de coasta britanică.
Un paradis secret al vânătorilor din nordul Europei
Toate aceste indicii care anunţau o descoperire epocală au dus la cercetări susţinute în zona Doggerland. Munca arheologilor era îngreunată masiv de apele adânci, reci şi tulburi ale Mării Nordului. În plus, fundul mării acoperea o suprafaţă uriaşă, între Marea Britanie şi Scandinavia, fiind imposibil de realizat o imagine de ansamblu privind modul în care arăta Doggerland acum câteva milenii. Soluţia salvatoare a venit de la companiile petroliere care efectuau lucrări în zonă. Mai precis, graţie unui parteneriat, în timpul prospecţiunilor efectuate pe fundul mării de către companiile petroliere au fost realizate şi sondaje seismice.
Mai precis, de pe ambarcaţiuni sunt transmise unde de şoc cu ultrasunete către fundul mării. Undele se lovesc de relieful subacvatic şi se reflectă înapoi către sursă, cu frecvenţe diferite. Aceste frecvenţe sunt înregistrate şi analizate, urmând ca totul să fie transpus în hărţi ale fundului mării. În 15 ani de scanări, a fost realizată o hartă incredibilă a ceea ce arheologii au numit Doggerland. Conform determinărilor, s-a ajuns la concluzia că acest teritoriu unea efectiv insulele britanice de continent. Uscatul se întindea până la o distanţă foarte mică de coastele Norvegiei. Practic, aproape tot ceea ce reprezintă astăzi porţiunea din Marea Nordului, cuprinsă între Anglia şi Norvegia era uscat. În cadrul determinărilor s-a observat că Doggerland era un teritoriu cu dealuri, văi dar în acelaşi timp străbătut de un râu lat. Au fost evidenţiate şi câteva lacuri de mari dimensiuni. Doggerland era acoperit de păduri întinse de stejar, mesteacăn şi pin.
Doggerland avea o faună şi o vegetaţie deosebit de bogată, cu cerbi, mistreţi, păsări. Având lacuri şi un râu de mari dimensiuni era şi un teritoriu bogat în peşte şi, potrivit specialiştilor, era un adevărat paradis. În special pentru vânătorii mezolitici care găseau hrană din belşug, resurse pentru a-şi construi adăposturi, dar şi apă proaspătă. Era unul dintre cele mai bogate şi frumoase locuri din Europa de acum 10.000 de ani. Conform cercetărilor amănunţite din ultimele două decenii, mai ales privind sondajele de mare adâncime s-a ajuns la concluzia că vânătorii mezolitici nu au fost primii locuitori ai Doggerland. În timpul Epocii Glaciare, acest teritoriu era o stepă întinsă bătută de vânturile reci, întreruptă de formaţiuni stâncoase şi dealuri.
În acea perioadă, Doggerland era terenul de vânătoare al tigrilor cu dinţii-spadă, dar şi al oamenilor de Neaderthal, pentru că acest areal era străbătut de turme de mamuţi. Pe lângă aceştia trăiau rinoceri lânoşi şi alte ierbivore ale megafaunei paleolitice. Odată cu încheierea Erei Glaciare şi încălzirea climei, gheţarii topiţi au dat naştere râurilor şi lacurilor din Doggerland, dar şi zonelor mlăştinoase, iar peisajul s-a transformat într-un paradis. Locul mamuţilor şi al marilor ierbivore a fost luat de mamiferele cunoscute astăzi. Recent, au început cercetările şi analizele privind rămăşiţe umane descoperite în zona Doggerland. Sunt efectuate teste ADN dar şi alte analize pentru a observa modul de viaţă al acestor comunităţi. Deocamdată, se ştie că foloseau unelte şi arme din piatră, os şi corn, unele minuţios decorate, având probabil şi rol de cult.
Moartea unui paradis
Se presupune că din cauza abundenţei, comunităţile mezolitice începeau să devină sedentare. Schimbările climatice au distrus însă paradisul de la Doggerland. Specialiştii cred că topirea constantă a gheţarilor după încheierea Epocii Glaciare a dus la creşterea foarte mult a nivelul mării şi implicit la inundarea treptată a Doggerland. În cele din urmă, acest teritoriu ar fi fost lovit inclusiv de un tsunami, care l-a îngropat definitiv sub ape. În momentul de faţă, cercetările continuă reuşind să scoată la iveală misterele unui ţinut fascinant, astăzi acoperit de ape.
Se încarcă comentariile...
