Demisie în bloc a conducerii societăţii de salubrizare din Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 “Primarul mi-a spus că nu vrea să lucreze cu mie”
“Primarul mi-a spus că nu vrea să lucreze cu mie”

Directorul şi directorul de producţie al societăţii Urban Serv Botoşani şi-au înaintat astăzi demisiile după ce primarul municipiului le-a cerut acest lucru încă de luna trecută.

Primarul Ovidiu Portariuc s-a arătat de mai multe ori nemulţumit de  faptul că directorul Gheorghe Pricopi şi Viorel Negru, director de producţie al societăţii de salubrizare au gestionat deficitar problemele de la groapa de gunoi a oraşului, care de altfel s-a şi închis.

Gheorghe Pricopi, directorul Urban Serv a decis abia astăzi să-şi înainteze demisia, el fiind urmat şi de Viorel Negru, directorul de producţie.

Demisiile au fost înaintate Consiliului de Administraţie care se va întruni săptămâna viitoare pentru a lua act de acestea.

"Am avut mai multe discuţii cu primarul care mi-a spus că nu mai vrea să facă echipă cu mine. Având în vedere că două treimi din contractele care le are  Urban Serv  sunt cu primăria am considerat că trebuie să-mi înaintez demisia şi să plec pe altă funcţie. Acum sunt în preaviz", a declarat Gheorghe Pricopi.

Potrivit Codului muncii cei doi  directori demisionari vor rămâne în funcţie până pe 1 septembrie. După această dată vor fi înlocuiţi cu  Constantin Liviu Toma şi  respectiv Simion Drelciuc.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite