Botoşani: Tribunalul minorilor, un proiect european rămas la stadiul de plăcuţă
0Procesele cu minori sunt judecate în aceleaşi săli şi de aceleaşi complete ca în cazul adulţilor. Roba judecătorilor, sălile mari şi impersonale dar şi solemnitatea şedinţelor îi sperie pe copii, susţin magistraţii care cred că militează pentru fiinţarea justiţiei juvenile.
Cauzele în care sunt implicaţi minorii sunt tot mai numeroase. Un raport al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani arată că, numai anul trecut, 163 de minori au fost trimişi în judecată pentru furturi, violuri, crime sau tâlhării. Mare este şi numărul victimelor. 67 de copii au fost abuzaţi sexual, bătuţi sau traficaţi de adulţi.
Toţi au beneficiat de acelaşi regim de judecată ca şi adulţii. Magistraţii vorbesc despre traumele la care sunt supuşi astfel copiii. „ Procesele au loc în săli de judecată mari şi impersonale iar copiii se sperie atunci când ne văd îmbrăcaţi cu robele negre şi aşezaţi la pupitre. Atât pentru minorii infractori dar, mai ales, pentru victime, este o traumă în plus" a spus judecătorul Dorica Ţurcanu, şeful Secţiei Penale a Tribunalului Botoşani.
Despre înfiinţarea unui Tribunalul al Minorilor, după model european, se vorbea încă de acum şase ani când Ministerul de Justitie a decis înfiinţarea unor tribunale specializate pentru minori si familie. De altfel, judeţul Botoşani s-a aflat pe lista localităţilor care urmau să beneficieze de finanţare din partea Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.
Timp de doi ani, judecători şi procurori botoşăneni au participat la diverse cursuri de pregătire, s-a ales o sală specială în incinta Tribunalului Botoşani şi cam atât. Proiectul a fost abandonat în scurt timp din cauze necunoscute. Din Tribunalul minorilor anunţat cu surle şi trâmbiţe a rămas doar o plăcuţă care aminteşte de existenţa justiţiei juvenile. „ Nu ştim din ce motive la Botoşani nu s-a mai înfiinţat Tribunalul Minorilor. Singura schimbare este în sensul unor complete de judecată special create pentru minori. În rest, procedura este aceeaşi ca în cazul adulţilor" a declarat Aurel Simion, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Proiectul a fost implementat doar în marile oraşe din ţară." La Braşov, de pildă, sălile de judecată sunt mai mici, judecătorii nu poartă robe iar victimele sunt primite cu dulciuri şi jucării. Noi încercăm pe cât posibil să nu îi traumatizăm pe copii, în special cei care sunt victime, şi să evităm pe cât posibil contactul lor cu agresorul. Altceva nu putem face în condiţiile date" a mai spus judecătorul Dorica Ţurcanu.
























































