Botoşani: Firmă nouă de ecarisaj
0Municipalitatea a semnat la începutul acestei săptămâni noul contract pentru prinderea câinilor fără stăpân din municipiu.
Firmă care a câştigat licitaţia organizată în luna aprilie va fi penalizată mult mai aspru faţă de predecesoarea sa.
„Au un target de 200 de câini lunar. Dacă nu şi-l îndeplinesc se penalizeaza cu 10 %, luna următoare cu 20%, iar în a treia lună rezilierea contractului", a declarat Eugen Ţurcanu, şeful Serviciului public de administrare baze şi zone de agrement.
Firma Sitfincont nu va avea o sarcină uşoară în îndeplinirea acestui target pentru că padocurile de la marginea oraşului sunt deja pline iar în ele nu intră mai mult de 300 de câini.
„Majoritatea vor muri pentru că sunt bătrâni. Vom mai suplimenta numărul de locuri din padocuri astfel încât să nu îi împiedicăm să îşi facă treaba",a adăugat Eugen Ţurcanu.
În municipiul Botoşani sunt peste 2000 de maidanezi şi nu există zi în care un om să nu fie muşcat de câini. Municipalitatea a încheiat un protocol şi cu Poliţia Comunitară ca atunci când angajaţii firmei Sitfincont vor întâmpina probleme cu iubitorii de animale, agenţii să intervină.