Botoşani: Accident cu trei victime la Cucuteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimineaţă, şoferul unui Opel Vectra a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un pom de pe marginea drumului.  Şoferul şi încă doi pasageri au fost răniţi grav şi transportaţi la spital.

Accidentul a avut loc în jurul orei 8.00 pe drumul judeţean care face legătura între comuna Durneşti şi oraşul Ştefăneşti. Imediat, spre locul accidentului a plecat şi echipa de descarcerare a ISU Botoşani, o persoană fiind încarcerată în maşină.  Potrivit şefului de post din comuna Durneşti, vinovat de producerea accidentului a fost şoferul Opel-ului.

 „ Nu a mai fost nevoie de intervenţia descarcerării pentru că până la urmă victima încarcerată a fost scoasă din maşina avariată de către echipele de la ambulanţă. Tot ce vă pot spune la această oră este că din primele cercetări a reieşit că accidentul a fost produs de către şofer care a intrat cu viteză într-o curbă uşoară, a pierdut controlul volanului după care a părăsit carosabilul şi s-a izbit cu maşina într-un pom de pe marginea drumului, dar de pe contrasens" , a spus agentul principal Vasile Iordăchel.

Toate cele trei victime au fost luate de ambulanţe şi duse la Spitalul Judeţean Mavromati pentru a primi îngrijiri medicale. Una dintre victime este în stare gravă şi cel mai probabil va intra direct în sala de operaţie.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite