Un turist ceh s-a prăbuşit de la 20 de metri, de pe o stâncă din Munţii Rodnei. Un elicopter SMURD îl va transporta la un centru de traumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist ceh în vârstă de aproximativ 40 de ani s-a prăbuşit de pe o stâncă, de la o înălţime de 20 de metri, în Munţii Rodnei. Se pare că acesta a suferit un traumatism cranian, însă este conştient şi cooperant. Un elicopter SMURD îl va prelua de la locul incidentului.

Incidentul s-a petrecut în jurul prânzului, în Munţii Rodnei, pe raza localităţii Valea Vinului, în zona Vârfului Tomnatic. Un turist în vârstă de 40 de ani a căzut de pe o stâncă, de la aproximativ 20 de metri înălţime. 

În urma căzăturii, acesta a suferit un traumatism cranian, însă este conştient şi cooperant. Întrucât se afla într-o zonă greu accesibilă a fost solicitat sprijinul celor de la Salvamont Bistriţa-Năsăud. Totodată a fost solicitat şi un elicopter SMURD pentru a-l evalua şi transporta la o clinică de specialitate.

„Intervenţie în sistem integrat pentru salvarea unui bărbat de origine cehă (aproximativ 40 de ani) căzut de pe o stâncă - de la o înălţime de aproximativ 20 - 30 de metri, într-o zonă greu accesibilă de pe raza localităţii Valea Vinului ( zona Vârfului Tomnatic - ultima parte a itinerariului de deplasare a fost impracticabilă autovehiculelor)

 

Intervenţia a avut un grad de dificultate ridicat, ţinând cont de terenul greu accesibil şi accidentat. Prin Dispeceratul integrat ISU - SAJ Bistriţa Năsăud s-a ţinut în permanenţă legătura cu colegul de drumeţie al bărbatului rănit, care a primit indicaţii cum să menţină şi să bandajeze victima, până la sosirea echipajelor de intervenţie.

De asemenea, echipajele terestre au ţinut legătura cu elicopterul şi cu cel de la locul solicitării. Toate echipajele de intervenţie au ajuns relativ în acelaşi moment la locul indicat, iar victima a fost stabilizată şi pregătită pentru a fi transportată pe cale aeriană la un centru de traumă din mun. Tg. Mureş. Forţe participante: EPA SMURD Năsăud, elicopter SMURD, Salvamont Bistriţa Năsăud şi SVSU Rodna. Din fericire, bărbatul este în afara oricărui pericol. a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud,” Marius Rus.

Se pare că bărbatul se afla în drumeţie, în Munţii Rodnei, fiind însoţit de un alt turist. 

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite