Revista presei: Aproximativ două sute de familii riscă să rămână în stradă
0
Circa două sute de familii care locuiesc în clădirile din zona centrală a oraşului şi plătesc chirie la Primărie riscă să rămână fără case, asta după ce proprietarii de drept vor fi puşi în posesie în cursul acestui an
Conform legii, chiriaşii au fost păsuiţi timp de cinci ani de către proprietarii care şi-au revendicat casele, însă acest termen se apropie de final. Municipalitatea va trebui să găsească de urgenţă soluţii pentru aceşti oameni, altfel s-ar putea trezi cu ei aruncaţi în stradă. Mai multe detalii citiţi de pe CityNews.
Protestele funcţionarilor publici amânate pentru moment
Dacă săptămâna trecută aceşţia au intrat în grevă de avertisment timp de două ore, azi sindicaliştii intenţionau să picheteze sediile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Muncii. Însă, această formă de protest a fost amânată. Luna februarie a debutat şi la Bistriţa cu proteste ale functionarilor publici. Ce nemulţumiri au funcţionarii bistriţeni aflaţi de pe Bistriteanul.ro.
Bistriţa-Năsăud bate topul naţional şi pe Măsura 322
Clasat pe primul loc pe ţară ca număr de proiecte aprobate pe Măsura 141-sprijin pentru fermele de semisubzistenţă, judeţul Bistriţa-Năsăud bate un nou top naţional la atragerea fondurilor europene nerambursabile. Este vorba despre Măsura 322 privind modernizarea şi dezvoltarea satelor, din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, măsură pe care 18 primării din judeţ au semnat deja contracte de finanţare în valoare de peste 45 de milioane de euro, potrivit directorului coordonator adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud, Monica Miclea. Mesagerul scrie despre ce comune este vorba.