FOTO Brigada 81 Mecanizată, la 95 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 6 februarie, Brigada 81 Mecanizată a aniversat 95 de ani de la înfiinţare. Momentul a fost marcat printr-un ceremonial militar-religios, o defilare, dar şi o demonstraţie de mânuire a armelor, dezvelirea a două plăci memoriale şi avansarea în grad a unor militari.

În ciuda gradelor puţine, sute de bistriţeni s-au adunat lângă unitatea militară din Bistriţa pentru a admira festivităţile care au venit să marcheze împlinirea a 95 de la înfiinţarea Brigăzii 81 Mecanizate.

La ceremonialul militar-religios au participat mai mulţi preoţi, dar şi IPS Andrei Andreicuţ, care a şi sfinţit drapelul de luptă al Brigăzii 81 Mecanizate. Drapelul de luptă a fost, de asemenea, decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”- în grad de Cavaler.

Deşi la festivităţi şi-a anunţat prezenţa şi ministrul Apărării Naţionale Mircea Duşa, acesta nu a mai ajuns. A fost prezent în schimb şeful de stat major al Forţelor Terestre general maior dr. Nicolae Ciucă.

În cadrul festivităţii au fost avansaţi în grad mai mulţi militari, printre care şi Vasile Roman din Dej, care a fost avansat la cei 101 ani ai săi în gradul de maior. De asemenea, militarii au făcut o demonstraţie de mânuire a armelor, spre deliciul celor mici, iar IPS Andrei Andreicuţ, alături de reprezentanţii Brigăzii 81 Mecanizate au dezvelit două plăci comemorative.

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a fost înfiinţată în 1995, prin reorganizarea Regimentului 223 Mecanizat şi a Divizionului 55 Artilerie Antiaeriană, în garnizoana Dej. Aceasta a fost dislocată la garnizoana Bistriţa în anul 2001. În prezent brigada are în subordine 6 batalioane şi 6 subunităţi de brigadă, dispuse în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, în patru localităţi.

Din anul 1996, în 18 ani de participare la misiuni şi exerciţii interne sau internaţionale, militarii brigăzii au fost prezenţi la toate misiunile asumate de Armata Română în diferite teatre de operaţii.



Vă mai recomandăm:
 

Peste 120 de militari ai Batalionului 812 vor merge în Afganistan anul acesta

Tânără bistriţeancă recent întoarsă din misiune: „După o experienţă în Afganistan, preţuieşti mai mult ce ai acasă”

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite