Cum văd românii fericirea: „Suntem învăţaţi s-o căutăm în afara noastră, ca un lucru care poate fi găsit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mulţi români ajung la specialişti în căutarea fericirii, psihologii spun că nu există o definiţie, general valabilă, pentru fericire.

Cert este că suntem învăţaţi să căutăm fericirea în afara noastră, în exterior, ca un „lucru” care poate fi găsit şi uităm că fericirea este o stare ce există în interiorul nostru. 

Ajungem la fericire tocmai împlinindu-ne nevoile specifice şi unice pe care le avem fiecare. 

„Experienţa, ca psihoterapeut, m-a ajutat să întâlnesc oameni în căutarea fericirii. Fiecare era convins că, ajungând să obţină ceea ce-i lipseşte, va întâlni fericirea. Pentru un condamnat în penitenciar, fericirea este eliberarea. Pentru un bolnav, fericirea este sănătatea. Pentru un sărac, fericirea este adusă de bani. Pentru un sportiv, fericirea este obţinută din medalii. Pentru un om flămând, fericirea este mâncarea. Concluzia acestor exemple este simplă: fericirea este ceea ce simţim atunci când obţine ceea ce vrem. Asta înseamnă că, dacă nu obţinem ceea ce ne dorim, vorbim de nefericire”, a explicat psihologul Daniela Dragne Macarie. 

Potrivit specialistului, dorinţele şi grijile noastre sunt, uneori, exagerate şi alimentează frica, iar frica ne cuprinde raţiunea. Conştientul, raţiunea contribuie la nefericire. 

„Lupta împotriva nefericirii este lupta primordială”

Psihologul Daniela Dragne-Macarie spune că lupta primordială a românului a ajuns să fie evitarea nefericirii. Cu alte cuvinte suntem atât de preocupaţi să ne atingem acele ţeluri despre care credem că ne vor face fericiţi, încât uităm să ne bucurăm de lucruri mărunte.

„Fericirea nu înseamnă lipsa nefericirii. Fericirea şi nefericirea coexistă, doar că intensitatea trăirii fiecăruia diferă. Poată că viaţa ta cotidiană pare săracă. Nu da vina pe ea. Analizează-te! Posibil să nu-ţi conştientizezi bogăţiile. Mai întâi spune-ţi cine vrei să fii, apoi află ce este nevoie să faci şi fă ce e necesar să faci! Fericirea va fi prezentă în viaţa ta”, recomandă specialistul. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite