Bistriţeanul prins la 10 luni după ce şi-a ucis mama este la a doua crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Bucşa, a fost dat în urmărire generală în iunie anul trecut, după ce mama sa a fost găsită strangulată în casă. Bărbatul, care în acest timp a călătorit prin mai multe ţări, a fost prins ieri în jurul orelor amiezii pe când încerca să iasă din nou din ţară.

Poliţiştii de la Vama Petea l-au reţinut ieri pe Daniel Bucşa, 40 de ani, un bistriţean dat în urmărire generală de 10 luni pentru omor, în momentul în care acesta intenţiona să treacă graniţa.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Satu-Mare, Oana Totorean, bărbatul de 40 de ani care a fost transferat  de urgenţă la Bistriţa  este principalul suspect în cazul de omor petrecut în 27 mai 2010 în comuna Mărişelu. Atunci, mama acestuia, Ana Pop, de 74 de ani a fost descoperită moartă în casă, după ce a fost strangulată, iar fiul ei,  Daniel Vasile Bucşa a fost de negăsit. Dispărut imediat după crimă, bărbatul, care mai avea la active un omor pentru care a făcut puşcărie în anii 90, a fost de negăsit timp de zece luni.

Bistriţeanul acuzat de uciderea mamei sale a fost prins pe când încerca să treacă graniţa

În voiaj prin Grecia şi Italia

Poliţiştii bistriţeni care l-au anchetat pe Bucşa în cursul acestei dimineţi a stabilit că bărbatul nu s-a mai întors în Bistriţa-Năsăud, şi imediat după moartea mamei sale a fugit în judeţul Maramureş, la o prietenă, care l-a şi adăpostit. Departe de a sta ascuns, Bucşa s-a plimbat însă şi peste hotare: „a fost prin Grecia şi Italia, apoi a prins curaj şi s-a întors în ţară. Ieri când a fost prins încerca să iasă din nou la volanul unui Ford înmatriculat în Maramureş", explică comisarul Aurel Grama, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Bistriţa.

A mai asasinat o bătrână

Bărbatul, care s-a plimbat nestingherit prin ţară şi prin Europa deşi era urmărit internaţional, are un palmares infracţional bogat. Bucşa a mai fost  condamnat  pentru comiterea mai multor furturi şi pentru uciderea mamei concubinei sale, în judeţul Maramureş, pentru care a ispăşit 8 ani de închisoare. „Pentru acel omor a fost eliberat condiţionat din Penitenciar, iar de data aceasta va fi judecat pentru omor deosebit de grav pentru că este recidivist şi mai are un omor la activ. Riscă pedeapsa pe viaţă", spune purtătorul de cuvânt al Parchetului Bistriţa-Năsăud, Angela Sângeorzan. Bărbatul, care a primit un mandat de arest în lipsă va fi dus în această seară la Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru reconfirmarea mandatului

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite