Bistriţa : Sorin Tisa creează artizanat din ce aruncă alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Tisa este pasionat şi de maşinile vechi
Sorin Tisa este pasionat şi de maşinile vechi

Tehnicianul de la CFR a descoperit că din spumă poliuretanică, beţe de îngheţată, furnir, dopuri sau fructe uscate se pot obţine decoraţiuni minunate.  Pe lângă obiecte decorative, bărbatul este colecţionarul unei Skode din 68 pe care o întreţine singur

Pasionat de artizanat, Sorin Remus Tisa şi-a decorat casa sa şi a prietenilor cu decoraţiuni obţinute din materiale insolite. Bărbatul vede frumosul ascuns în ceea ce alţii aruncă: de la dopurile de plută, resturi de furnir, beţe , coajă de copac sau resturile dintr-un tub de spumă poliuretanică sunt transformate în obiecte decorative. „Din copilărie mi-a plăcut să fac asta. Practic văd un material aruncat şi în imaginaţie văd ce s-ar putea face cu el. Uneori îmi este ruşine să mă aplec să iau de pe jos astfel de lucruri, însă dacă am văzut un material care să-mi placă nu renunţ. Iar când mă apuc de lucru, obiectul este deja în mintea mea. Unle le fac din trei mişcări, pentru altele lucrez mai mult", explică tehnica de lucru Sorin Tisa. „Din spumă poliuretanică am făcut de exemplu un elefant. Acasă am tăiat în pereţi, spre disperarea soţiei care mi-a reproşat că distrug casa şi am făcut nişe în care mi-am expus artizanatele", povesteşte amuzat tehnicianul de la CFR. Deşi amicii îi admiră creaţiile şi-l încurajează Sorin Tisa nu s-a hotărât încă să le vândă şi se mulţumeşte doar să le ofere cadou: „la un moment dat aş fi vrut să încerc să le valorific, însă birocraţia din spatele oricărei mici afaceri de la noi m-a descurajat", explică bărbatul. Pe lângă cadouri şi decorarea casei, Tisa face obiecte artizanale şi atunci când simte nevoie să marcheze un eveniment. „Am făcut o lucrare, de pildă, atunci când m-am lăsat de fuma, în 2008 . Ultimele două ţigări le-am stins în lac şi le-am aşezat pe un fel de schelet", povesteşte Tisa. Chiar dacă nu este sigur că artizanatul îi va monopoliza tot timpul la vremea pensionării, Tisa şi-ar dori ca ceea ce a învăţat de unul singur să poată transmite mai departe: „Mi-ar place să am un ucenic, să-l învăţ ce ştiu", este dorinţa artizanului.

E proprietarul unei Skoda de colecţie

Ca şofer, Sorin Tisa este credincios unei singure maşini, prima şi ultima din viaţa sa. O Skoda din 1968, cumpărată din Cluj a trecut din proprietatea tatălui în cea a tehnicianului de la CFR. „Tatăl meu a cumpărat-o în 1968 de la Cluj. Acolo era reprezentanţă Skoda, iar pe vremea aceea nu existau încă Daciile pe piaţă, abia un an mai târziu au început să se fabrice primele Dacia 1100. Atunci când a adus-o acasă erau foarte puţine maşini prin oraş", îşi aminteşte bărbatul. Maşina, de care se ocupă exclusiv Sorin Tisa are 600.000 de kilometrii la bord şi nu a suferit niciun accident. „cu excepţia unor incidente minore, nu am avut probleme cu ea", spune colecţionarul.

Profil:

Născut: 25 martie 1960 , Bistriţa

Familia: căsătorit, 2 copii studenţi

Studii : Liceul Electrotehnic Bistriţa, 1979

Ce-i place: iubeşte natura şi plimbările pe jos sau cu bicicleta. Este un mare iubitor de animale şi a salvat zeci de patrupede abandonate, cărora le-a găsit un cămin. Şi-ar dori să poată construi un adăpost pentru căţeii vagabonzi, un vis la care se gândeşte de ceva vreme

Ce nu-i place: nu-i înţelege pe cei care chinuie animalele şi nu suportă să privească imaginile cruzimii, iar povestea cailor de la Letea este una dintre imaginile la care nu s-a putut uita. Îl deranjează cei care se plâng continuu şi care nu vor să-şi depăşească zona de confort propriu. Nu găseşti succesul, reuşita, indiferent de domeniu, dacă nu ai iniţiativă

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite