Bistriţa, oraşul sensurilor giratorii îşi mai amenajează câteva vara aceasta
0Patru noi sensuri giratorii se vor alătura până la toamnă celor 19 amenajări rutiere existente deja în Bistriţa. Pentru trei dintre sensurile giratorii Primăria va cheltui 300 de mii de lei, cel de-al patrulea este finanţat printr-un proiect european
În oraşul Sensurilor giratorii, cum a supranumită Bistriţa de şoferii în tranzit municipalitatea îi dă zor să termine noi amenajări în intersecţia străzilor Gării cu Decebal, pe DN 17, şi pe Calea Moldovei în zona Liceului Infoel, pe acelaşi drum naţional. Celelalte două viitoare sensuri giratorii nu sunt pe DN 17 , însă sunt în zone cu trafic intens: pe strada Sigmirului şi la intersecţia străzii Ioan Slavici cu Subcetate. „Decamdată se lucrează la lărgirea carosabilului în trei astfel de zone, pentru a pregăti perimetrul pentru amenajare. Într-un al patrulea punct, în zona Liceului Infoel a trebuit să aşteptăm până Eon Gaz a îngropat reţeaua pentru ca muncitorii Primăriei să se poată apuca de treabă. Vom intra şi acolo tot vara aceasta ", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti. Municipalitatea a alocat din buget pentru trei dintre noile sensuri giratorii 297 de mii de lei. Al patrulea sens, cel din strada Sigmirului în intersecţie cu Drumul de Centură este finanţat printr-un proiect european care include şi o trecere de pasaj pe calea ferată şi multe alte investiţii în zonă.
Separatoarele de trafic în tandem cu amenajările
În paralel cu amenajarea noilor sensuri, municipalitatea va instala şi separatoare de trafic între benzile de circulaţie. Pe Calea Moldovei vor fi instalate 618 separatoare pentru care primăria a alocat 62 de mii de lei Alte sute de astfel de amenajări montatate deja pe strada 1 Decembrie şi General Grigore Bălan au costat 120 de mii de lei. Renunţarea la semafoare în favoarea sensurilor pe motiv că fluidizează circulaţia are susţinători dar şi critici în rândul bistriţenilor. Amenajarea a două sensuri, la începutul anului, unul pe strada Bistricioarei şi un altul pe strada Slavici a atras protestele locuitorilor din zonă, nemulţumiţi că pietonii nu mai sunt protejaţi de semafoare, dar şi de traficul intens care le periclitează casele.